Multe dintre teatrele bucurestene prefera o vacanta scurta intre stagiuni si organizeaza spectacole si pe perioada verii. Teatrul „Nottara“ va avea, pentru al patrulea an consecutiv, stagiune estivala. Teatrul ACT intra in vacanta la inceputul lunii august, iar in prima parte a stagiunii 2008-2009 repertoriul sau nu va contine premiere. Teatrul „Ion Creanga“ isi propune, pentru stagiunea urmatoare, realizarea unor spectacole in Cismigiu si continuarea programului educational pentru copiii intre 0 si 3 ani. Teatrul National “Ion Luca Caragiale” si-a inchis stagiunea pe 22 iunie, cu spectacolul “Cu usile închise”, de Jean- Paul Sartre, iar pentru toamna, “surpizele” sunt foarte bine pastrate.
Singurul teatru care organizeaza o stagiune estivala este Nottara. Actorii de aici vor sustine spectacole, precum “Profu’”, cu Razvan Vasilescu, “Copilul din spatele ochilor”, cu Gabriela Popescu, “Crima si pedeapsa”, in regia lui Narcis Grosu, si un concert cu Maria Raducanu si Maxim Belciug. Pentru începutul de stagiune 2008-2009, Teatrul Nottara pregateste doua premiere: “Antigona”, în regia lui Claudiu Goga, si “Rinocerul îndragostit”, în regia lui Mihai Lungeanu.
Primaria sector 1 nu sustine Teatrul «Ion Creanga»
Pentru ultima luna a stagiunii, Teatrul ACT pune in scena doua spectacole speciale: “Creatorul de teatru”, a lui Thomas Berrnhard, piesa ce se joaca de 7 ani, si “Johnnie si Frankie”, examen de licenta al studentilor la UNATC. De asemenea, se vor juca si cele doua spectacole nominalizate la UNITER in 2008: “Amalia respira adanc” si “Capra sau Cine e Sylvia?”. Cantareata Ada Milea apare in trei spectacole si mai pregateste unul, iar teatrul este implicat in diverse proiecte. Cel mai important este pACT, inceput in 2007, desfasurat in colaborare cu Primaria sectorului 3 si care isi propune sa ofere, in fiecare luna, un spectacol gratuit liceenilor. Desi spectacolul “Mercy Seat” va avea parte de o relansare in septembrie, inceputul stagiunii viitoare nu va aduce pe scena teatrului nici o premiera. Managerul cultural, Ioana Moldovan, ne-a declarat ca institutia doreste sa se concentreze asupra aniversarii a 10 ani de activitate, care va ave aloc la sfarsitul lunii septembrie. Actorii Teatrului “Ion Creanga” pregatesc o premiera a spectacolului “Cand jucariile spun pa” , de Sanziana Popescu, si sustine spectacole in parcul Cismigiu. De asemenea, teatrul organizeaza, pentru a patra oara, Festivalul International de Teatru pentru Copii “100, 1.000, 1.000.000 de povesti”, unde vor participa noua trupe din strainatate (Rusia, Republica Moldova, Italia, Danemarca, Germania, Coreea, Anglia) si sapte din Romania. Ca recunoastere a valorii lui, Festivalul a fost inclus, din acest an, în ghidul festivalurilor Asociatiei Internationale de Teatru pentru Copii si Tineret. La fel ca Teatrul ACT, “Creanga” este implicat intr-un program educational. In acest caz, programul se adreseaza copiilor intre 0 si 3 ani si cuprinde doua colaborari, una la nivel european, cu Teatrul La Baracca din Italia, si una la nivel local, in parteneriat cu Centrul de Educatie si Dezvoltare profesionala Step by Step. O alta realizare a institutiei este introducerea spectacolelor de seara, in incercarea de a inlesni comunicarea dintre copii, parinti si teatru. Desi a obtinut aceste succese, directorul teatrului, Cornel Todea, este nemultumit de lipsa cooperarii Primariei sectorului 1, care nu ofera spatii pentru derularea programelor initiate.
National, Odeon si Comedie, premiere «la secret»
Primul dintre teatre care si-au incheiat stagiunea a fost “National”, pe 22 iunie, cu piesa “Cu usile inchise” a lui Jean-Paul Sartre. In aceasta stagiune, TNB a gazduit prima expozitie dedicata actorilor teatrului, semnata de artistul japonez Tomoaki Minoda si a demarat programul “Usi deschise pentru toti”, prin care actorii consacrati s-au putut afirma în propriile proiecte. Ultima piesa jucata la Teatrul de Comedie a fost “Poiana Boilor”, pe 29 iunie. In stagiunea recent incheiata, teatrul a organizat, pentru a treia oara, actiunea “Comedia tine la TINEri”, care încurajeaza debutantii (actori, regizori, scenografi) sa se afirme în viata profesionala. Teatrul Odeon îsi încheie portile pe 16 iulie, cu spectacolul “E doar sfârsitul lumii”. În aceasta stagiune, Odeon a participat la patru turnee si tot atatea festivaluri (Festivalul International de Teatru de la Sibiu, FestCO - Festivalul Comediei Românesti , Festivalul de Teatru de Camera si Underground Arad-Fun si Festivalul VEDETEatru de la Buzau). Duminica, incepand cu ora 14.00, Teatrul Masca marcheaza inchiderea stagiunii cu o parada, expozitii, spectacole de teatru si concerte.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)



Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu