Grand-prix-ul de la Melbourne (Australia) a fost castigat clar de pilotul britanic Lewis Hamilton. Acesta a condus aproape intreaga cursa. Duelul McLaren Mercedes vs. Ferrari a fost amanat; ambele masini
Ferrari au abandonat.
Noile schimbari de regulament, intre care cea mai importanta fiind interzicerea controlului
tractiunii, au facut ca spectacolul oferit de piloti sa fie mult mai captivant.
Daca pentru McLaren lucrurile au mers excelent, avand deja 14 puncte, in schimb Ferrari au suferit in doua randuri: Felipe Massa a abandonat in turul 29, iar campionul mondial en-titre, finlandezul Kimi Raikkonen, a abandonat cu cinci tururi inainte de final. Finlandezul a dezamagit inca din calificari, iar in timpul cursei a avut doua iesiri necontrolate in decor, care l-au retrogradat pana pe ultimul loc.
Excelent debut de sezon si pentru BMW care au obtinut locul 2 in cursa prin pilotul german Nick Heidfeld. Pe locul al treilea a venit un alt german: Niko Rosberg (Williams).
De remarcat ca doar 6 piloti au reusit sa treaca linia de finis a GP-ului de la Melbourne. Locurile 7 si 8 au fost ocupate de doi piloti debutanti, care au abandonat in ultimele tururi: japonezul K. Nakajima (Williams) si francezul S. Bourdais (Toro Rosso).
Clasamentul pilotilor:
1. L. Hamilton (M. Britanie)/McLaren Mercedes - 10 p
2. N. Heidfeld (Germania)/BMW - 8 p
3. N. Rosberg (Germania)/Williams - 6 p
4. F. Alonso (Spania)/Renault - 5 p
5. H. Kovalainen (Finlanda)/McLaren Mercedes - 4 p
6. R. Barrichello (Brazilia)/Honda - 3 p
7. K. Nakajima (Japonia)/Williams - 2 p
8. S. Bourdais (Franta)/Toro Rosso - 1 p
Clasament echipe:
1. McLaren Mercedes - 14 p
2. BMW Sauber - 8 p
3. Williams - 8 p
4. Renault - 5 p
5. Honda - 3 p
6. Toro Rosso - 1 p
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)



Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu