„Şi tu, Brută?!…“

Rog onorata instanţă să ţină seama de faptul că am predat totul miliţiei care mă aştepta la ieşirea din bloc.“ Este un citat din celebra rubrică „Din caietul grefierului“, foarte populară în presa ante ’89. Ea se potriveşte perfect explicaţiilor acoperitoare pentru cel mai recent rahat din poarta Cotrocenilor, livrate populaţiei de către preşedintele Băsescu şi premierul Boc. „Staţi liniştiţi, dragi români, prin firma fratelui Mircea nu s-a derulat nici o afacere
, nu s-a cheltuit nici un ban de la buget…“. În calitatea susnumită de român, te pipăi să vezi dacă nu cumva ţi s-au lungit braţele până la genunchi, ţi s-au acoperit obrajii cu păr până sub ochii înfundaţi dintr-o dată într-un craniu mai mic şi mai gros. În logica băseboacă, constituirea unui grup în vederea comiterii de infracţiuni (căci orice acţiune a firmei Desintco ar fi fost o infracţiune, devreme ce printre acţionari se aflau fratele preşedintelui Băsescu şi fiica directorului din industria de armament Cazacu), recte pescuirea de contracte de armament cu statul, este prezentată ca înfiinţarea unui cenaclu sătesc. Motivul: n-apucaseră să comită nimic când i-a scos presa la vedere.

Sceneta din Comedia Română interpretată de dl. Băsescu a fost, ca de obicei, în doi timpi. Primul: preşedintele grav rănit, adânc în inimă lovit, îşi arată publicului rana ca cerşetorii pe la intersecţii. Vă mai amintiţi cazul casei din str. Mihăileanu? Atunci, în primă instanţă, iubitul nostru preşedinte a declarat ofensat că dă înapoi statului casa luată la o zecime de preţ. Dar privirea dârză şi sacrificială, de marinar care a îmbrăcat maieul morţii, pe care ne-o arunca dl. preşedinte când îşi dădea demisia „în 5 minute“, o mai ţineţi minte? Ce-a urmat, de fiecare dată? „Nu mai dau nici o casă
înapoi, să nu se zică că mi-e frică.“ „Ar vrea duşmanii mei să-mi dau demisia, aşa că nu mi-o mai dau.“ Primo tempo în cazul de faţă a fost „Înjunghiat de frate pe la spate – şi tu, Brută?!“. Preşedintele, largo desolato, îşi strigă nefericirea: „De duşmani pot să mă apăr, de fratele meu nu“, „Dacă mi-ar fi spus, i-aş fi spus să nu intre“. „Încă o combinaţie din asta cu o firmă dubioasă şi s-ar putea să nu mai candidez“. Mişcaţi, alegătorii d-lui Băsescu strivesc o lacrimă în batista de unică folosinţă. Secondo tempo: „E o lucrătură, oameni buni. Frati-miu a fost înşelat, a semnat altceva şi s-au înlocuit foile. Şi presa a dat asta peste noapte, foarte interesant.“ Asta în condiţiile în care împricinatul frate Mircea refuză, miserupist, să facă vreo declaraţie! Şi în care concluzia ar fi că escrocii sunt taman uniformele cu stele multe, atât de dragi d-lui preşedinte pentru că „sunt mai capabili să-şi iubească patria decât un simplu cetăţean“! Alegătorii se scarpină în zona îngustă dintre freză şi ochi şi rânjesc satisfăcuţi: „Ai văzut, domne? Îl lucrează ăştia că a condamnat comunismu.“