vineri, 28 august 2009

Cristiano Ronaldo jucatorul anului in Europa

Cristiano Ronaldo noul castigator al balonului de aur 2008

Conform cotidianului The Sun Cristiano Ronaldo a reusit sa castige balonul de aur in acest an.Acesta a facut deja fotografiile pentru revista franceza France Footbal, cea care acorda acest titlul anual. Ultimul jucator al echipei Manchester United care a castigat Balonul de Aur era George Best, acesta reusind aceasta performanta in anul 1968.

Cristiano Ronaldo este deasemeni favorit pentru un titlul de cel mai bun fotbalist acordat de FIFA.

Dinamo noul lider!

A fi sau a nu fi campioana de toamna!? Probabil aceasta intrebare se afla pe buzele multor suporteri dinamovisti.Vom putea afla cu totii asta dupa meciul Stelei impotriva Urziceniului de luni.Dupa 2 infrangeri la rand cu Urziceni si cu Fc Brasov, Dinamo a reusit sa castige in fata Argesului si a devenit lider provizoriu.Dinamovistii au jucat pe o ceata densa insa Adrian Cristea in minutul 66 si Osvaldo Miranda in minutul 90+3 au adus victoria mult asteptata.Scorul putea fi mai mare insa Danciulescu a ratat un un penalti in minutul 56.

Steaua-Unirea Urziceni 1-0

13 cu noroc! Aflati la al 13 lea meci fara victorie Steaua Bucuresti a reusit sa invinga formatia lui Dan Petrescu dupa un meci bun dar un gol norocos. Dupa o prima repriza crancena cu multe cartonase galbene in special pentru stelisti a urmat o repriza a doua cu putin mai mult fotbal.O prima mare ocazie a avut Apostol care a ratat incredibil din 2 metri. In 2 minute Petre Marin a reusit sa ia 2 cartonase galbene ceea ce a dus la eliminarea acestuia.

Desi ramasi in 10 stelistii au obtinut victoria prin golul norocos a lui Kapetanos in minutul 90+2, acesta a deviat o minge trimisa din sutul lui Ovidiu Petre. Asadar Steaua sparge o serie de nereusite si se pregateste pentru meciul cu Fiorentina de pe 10 Decembrie care se poate numi "finala pentru Uefa".

Celalalte rezultate inregistrate in etapa 17:


Farul-CS Otopeni 1-0
Fc Vaslui-U Craiova 1-1
Otelul-Pandurii Tg Jiu
Poli Iasi-Rapid 1-2
Fc Timisoara-Fc Brasov 4-0
Dinamo-Fc Arges 2-0
Gloria Bistrita-Gloria Buzau 2-0

Transfer Trica la Anorthosis

Oficial!Trica a semnat cu echipa cipriota Anorthosis Farmagusta un contract ce va dura 1 sezon si jumatate.In contractul jucatorului ce a mai trecut prin cariera pe la echipe precum Craiova,Steaua, TSKA Sofia,Litex Loveci i se va trece salar 450.000 euro si Cfr-ului i se vor plati 200.000 euro.Deasemenea Trica declara in urma cu cateva zile ca vrea sa castige titlul alaturi de ciprioti, si ca echipa are sanse mari sa patrunda in optimile Champions League.

Steaua in Cupa Uefa?

Steaua are sanse mari sa mearga in Cupa Uefa! Desi invinsa de nationala Romaniei cu 4-1 Steaua doreste sa castige meciul cu Fiorentina si sa mearga mai departe in Cupa Uefa.Ba mai mult chiar nici adversarii nu sunt convinsi sa bata Steaua, dupa declaratia lui Sebastian Frey care a declarat ca pentru Fiorentina nu exista un interes sa mearga in Cupa Uefa deoarece nu e acceasi senzatie ca in Champions League si nu vor sa-si incarce programul din campionat.Steaua are nevoie neaparat de o victorie pentru o primavara europeana si pentru prima victorie din acest sezon de Champions League.

joi, 27 august 2009

UE stalinista

Revista "Lettre Interna­tionale" a reusit sa puna mana pe un text (reprodus si in editia romana, vara 2009) pe care daca-l citesti si daca totul nu e decat o farsa (si nu cred ca o asemenea publicatie se tine de sotii), ramai efectiv cu gura cascata. E vorba de un proiect-protocol elaborat de o comisie de la Bruxelles privind standardele literare obligatorii
pentru fiecare tara membra UE, in vederea finantarii operelor literare. Pasajele citate in continuare se refera la roman. Ce e romanul, in viziunea exegetilor UE? Iata: "Un text compact lung de nu mai putin de 116 pagini si nu mai mult de 367 pagini va primi
denumirea Roman. Orice text mai scurt de atat se va numi Povestire si ca atare nu va fi sprijinit de UE. Orice text mai lung decat atat pur si simplu
va inceta sa existe". (!!!) La o asemenea "asertiune", Thomas Mann, Proust, Musil, Canetti se rasucesc probabil in mormant, si nici Breban al nostru nu se simte prea bine. Mai departe: "Romanul trebuie structurat ca Actiune, adica avand un inceput, un cuprins si sfarsit, acesta structura fiind obligatorie. Aceasta trinitate este definita drept Arcul-Actiunii. (...) Romanul trebuie sa contina Dialog si Textul Autorului. O lucrare care nu contine aceste elemente nu va fi considerata ca facand parte din categoria Roman si nu va primi finantare
UE". Nici tartorii stalinisti ai prolet­cultismului precum "Nicalaie" Moraru, Iosif Vitner ori Silviu Brucan nu si-au permis asemenea "indicatii".
Dar grosul aberatiilor UE abia acum urmeaza. Orwell, saracu', a fost un dulce copil.

Sub arme

Dl Mircea Băsescu i-a făcut din nou pocinogul fratelui său prezidenţial: a intrat într-o firmă de consultanţă militară alături de câţiva galonaţi ai tranzacţiilor armate - Oiţă, Geamănu, Ion Sandu şi fiica lui Aurel Cazacu aflat în ancheta DNA dar şi în Ministerul Economiei - creându-i dlui Băsescu un ditamai conflictul de interese.

Câtă minte trebuie să ai (mai exact, să n-ai!) ca să intri într-o asemenea firmă când ştii că fratele tău este atacat de PSD (conform strategiei experţilor americani) exact prin rude şi apropiaţi? Nu şi-a dat seama că e băgat în gaşcă special pentru a deschide inamicilor uşa de la Cotroceni? Iniţial preşedintele a regretat implicarea fratelui său printr-un comunicat unde i-a cerut acestuia să se retragă din firmă şi unde (în premieră!) a mulţumit presei pentru dezvăluire - chiar dacă ulterior s-a mirat că firma a apărut în media după numai două zile de viaţă. Dl Băsescu ar trebui să-i zică bodaproste pentru viteză: dacă presa întârzia numai o lună şi firma apuca să facă vreo tranzacţie, toată muniţia l-ar fi izbit în plin şi nimeni nu l-ar fi crezut că nu e la curent cu operaţiunea. Aşa, faptul că n-a ştiut două zile de apariţia firmei-capcană sună plauzibil deşi adversarii oricum nu-l cred: dacă preşedintele îşi apără rudele, e acuzat că le protejează iar dacă se delimitează e acuzat că-şi sacrifică fără milă apropiaţii. De data aceasta, dl Băsescu a reacţionat în toate registrele: întâi sobru apoi relaxat („dacă frate-meu se mai bagă în vreo firmă dubioasă, pot să nici nu mai candidez“) şi pe urmă dramatic: „de duşmani te poţi apăra dar este extrem de greu să te aperi de propriul frate“. Dl Băsescu are necazuri la stână: după ce-a tuns oaia, a păţit-o cu Oiţă. Fireşte, fratele său a ieşit din firmă, Cazacu a demisionat dar prostia rămâne. Imediat liberalul Mihăiţă Calimente a cerut comisie parlamentară de anchetă. Comisia Falimente: ce să ancheteze dacă nu s-a făcut nicio tranzacţie? Deputaţii s-au nărăvit la comisii care anchetează (precum comisia anti-Udrea) la televizor unde dnii Orban şi Bănicioiu trag concluzii înainte de a le avea asigurându-i dnei Udrea un rol de zile mari în piesa „Dama de pică“ şi se ridică - părăsind scena cu o replică antologică: „domnule secretar de stat, chemaţi liftul“. Asemenea minunăţie nu s-a mai auzit de la Vanghelie: „opriţi grătarele, vorbeşte Mircea Geoană“. În fine, chemaţi liftul, opriţi grătarele, opriţi timpul şi chemaţi preoţii - să

Ce doare mai tare: talharia sau escrocheria?

Ce doare mai tare: talharia sau escrocheria? Este o intrebare la care actualul Cod Penal vine cu un raspuns pe care multi romani nu l-ar da. In viziunea legii actuale, un evazionist primeste o pedeapsa mai mare decat un talhar care iese cu stiletul in strada la furat. Asa a fost si in cazul baietilor de bani gata din Bucuresti
, care inainte sa dea spargerea de la bancomatul spitalului Panduri, mai incercasera aceeasi manevra si la Giurgiu. Dupa acel caz, pentru ca nu i-a considerat pericol social, un judecator a dispus cercetarea lor in libertate. Asta le-a dat probabil curaj sa faca acelasi lucru inca o data, riscand ani grei de puscarie. Daca femeia imobilizata si lasata cu un calus in gura s-ar fi sufocat sau fochistul zvantat in bataie ar fi murit, jaful s-ar fi transformat in crima.
Asa s-a intamplat si la Caracal, unde unul dintre rromii scandalagii identificati de politie acum doua saptamani era sa calce cu masina
doi oameni ai legii. De ce era in libertate un astfel de personaj? Iata o intrebare tot mai frecventa. Desi la prima strigare suntem tentati sa dam vina pe politie, care fie chefuieste cu infractorii, fie ii cheama la negocieri
tiganesti in sediul sau, explicatia poate fi si alta. Legea este proasta si schimbarea
ei se face cu viteza melcului obosit.
Din acest motiv se ajunge ca indivizi periculosi, care comit jafuri, talharii sau violuri, sa fie judecati in libertate. In vreme ce pentru o talharie se iau de regula 5 ani de puscarie, darea sau luarea de mita este pedepsita cu pana la 12 ani, iar evaziunea se poate lasa si cu 15 ani. Violul variaza si el de la 3 la maximum 10 ani. Pana acum, nimeni nu a murit de la o spaga data sau luata, insa jafurile din strada au facut zeci de victime numai anul acesta. La fel si violurile care degenereaza in crime. Daca putem aresta peste noapte un corupt, care de cele mai multe ori pozeaza ulterior in victima politica, de ce nu-i putem trimite acolo unde le e locul pe toti violatorii, talharii si potentialii criminali? Pentru ca legea spune, in prezent, ca ei nu reprezinta pericol social...

Cine vrea sa-l scoata pe Basescu din joc

raian Basescu este atacat din toate partile, tabara lui il tradeaza din lacomie sau ignoranta, in vreme ce adversarii ii intind capcane intr-o strategie bine planificata. Presedintele era deja cu spatele la zid inainte ca fratele sau sa treaca de la afacerile cu inghetata la cele cu mitraliere. Familia sa il distruge incet, dar sigur, oamenii sai din Guvern n-au putut rezista tentatiei borcanului cu miere si au cazut in plasa coruptiei, iar liderii partidului sau vor sa scape de el si sa se intoarca la afaceri
. Dusmanii lui Basescu, raspanditi in toate sferele de influenta ale statului si avand in spatele lor grupuri de interese puternice, s-au coalizat si au devenit amenintatori. Tinta lor: retragerea lui Traian Basescu din cursa prezidentiala.



Basescu insusi ii ajuta involuntar, fiindca pare sa-si fi pierdut capacitatea de a intui lucrurile, se enerveaza prea repede si deschide fronturi de lupta acolo unde ar trebui sa ceara armistitii. In schimb, devine indulgent atunci cand ar putea castiga puncte fiind intransigent: o lasa pe fiica sa sa candideze la alegerile europarlamentare, desi stie ca acest
moft il costa, o tine in brate pe Monica Ridzi si dupa ce afla ca a aruncat pe fereastra 600 mii euro din bugetul Ministerului Sporturilor, se bucura de micile succese ale Elenei Udrea si dupa ce ies la iveala diversele ilegalitati facute de ea in fruntea Ministerului Turismului, nu se delimiteaza de fratele sau nici dupa ce afla ca acesta s-a imprietenit cu generali in rezerva care vroiau sa se foloseasca de el pentru a face afaceri cu arme.


Traian Basescu stie ca cercul se strange, iar aparitia scandalului cu fratele sau este un semnal serios. Daca intr-adevar a aflat din presa despre implicarea lui Mircea Basescu intr-o firma
care urmarea sa obtina contracte cu statul din afaceri cu armament, presedintele are deja mari probleme. Serviciile de informatii sunt obligate sa monitorizeze atent
actiunile familiilor inaltilor demnitari, pentru a le feri de incurcaturi sau de curse intinse de adversari din tara sau din afara. In acelasi timp, serviciile secrete tin sub supraveghere firmele care intra in afaceri de consultanta sau tranzactii cu arme. Serviciul Roman de Informatii ar fi trebuit, de pilda, sa-l informeze pe seful statului despre noile preocupari ale fratelui sau, chiar daca acesta nu a incalcat nici o lege, fiindca domeniul sensibil in care a intrat ii crea presedintelui noi vulnerabilitati.


Traian Basescu nu are nici o vina ca fratele sau este fragil si a fost ademenit de generali milionari unsi cu toate alifiile. Greseala sa ar putea fi ca nu s-a delimitat la inceputul mandatului de orice afacere pe care o deruleaza cei din familie. Presedintele este insa izolat de cei care ar trebui sa-i furnizeze informatii importante, fiind in acelasi timp sabotat de cei care au pus la cale scandalul Mircea Basescu. Prin tacerea lor, serviciile sugereaza nu doar ca l-au abandonat pe presedinte, ci si ca au trecut in cealalta tabara. Traian Basescu stie cum lucreaza acest sistem care "l-a invins" si pe fostul presedinte Emil Constantinescu in 2000, obligandu-l, intr-un fel sau altul, sa renunte la o noua candidatura. seful Parchetului
Curtii Militare de Apel, Mihai Popov, a povestit, la zece ani dupa afacerea Tigareta 2, in care s-au primit tigari de contrabanda drept ciubuc pentru comertul cu arme, ca serviciile au lucrat la aceasta diversiune pentru a-l debarca pe Emil Constantinescu. Vehiculele dezinformarii au lansat atunci pe piata zvonul ca fiul presedintelui Constantinescu ar fi fost unul dintre beneficiarii acestor afaceri.


Serviciile secrete nu au fost foarte fericite cu politica externa de occidentalizare a tarii, lansata de Constantinescu, la fel cum vechii profesionisti, activi inca in diverse domenii, nu-i pot ierta lui Basescu scoaterea dosarelor Securitatii de la SRI si mutarea lor la CNSAS. Eliminarea lui Traian Basescu din cursa prezidentiala prin orice mijloace si cu ajutorul propagandei mediatice pare sa fie scopul asumat al "sistemului". Acest "sistem" care pare sa guverneze prioritatile tarii are in componenta politicieni care fac afaceri profitabile indiferent cine se afla la guvernare, inalti functionari obisnuiti cu traficul de informatii, generali in rezerva care mulg vaca statului, ofiteri care au privatizat Securitatea si traiesc din traficul cu informatii. Traian Basescu provine din "sistem" si ar putea deveni victima sa, fiindca i-a incalcat regulile.

Fratii lui Basescu

In lupta fratricida pentru Palatul Cotroceni, elementele surpriza ar putea contrazice calculele taberelor inscrise sau nu (inca) in cursa. Scandalul legat de implicarea lui Mircea Basescu, fratele presedintelui, intr-o firma de pe piata
armamentului ar putea sa mai stirbeasca cateva procente din zestrea presedintelui. Cateva procente pot fi insa decisive, mai ales daca se continua tendinta descendenta a intentiei de vot pentru presedinte.
Tocmai cAnd strategii unui candidat au reghidat atacurile impotriva "punctelor slabe" ale lui Basescu, - cei apropiati lui, - au aparut vestile despre aventurile fratelui mai mic. Norocul lui Traian Basescu este ca nu are mai multi frati si surori, la fel de tineri si nelinistiti. Din pacate pentru actualul presedinte, care a recunoscut public ca e aproape imposibil sa te feresti de "binele" pe care ti-l face un frate, el tot nu-si da seama cat rau ii face simpla prezenta publica a Elenei Udrea. Cum sugera intr-un articol un fost student de-al meu, care a fost la hramul unei manastiri, cand babele de la tara au in­clus-o pe respectiva in categoria "tiitoare" chiar ca nu mai poate nimeni sa-i garanteze realegerea.
Este socant sa vezi cum se intuneca mintile oamenilor inteligenti care au intrat in lupta pe viata
si pe moarte dintre taberele "pro" si "contra" Basescu. Ei nu inteleg ca rezul­tatul alegerilor prezidentiale din toamna nu va schimba nici in bine, nici in rau soarta Romaniei, indiferent cine va fi ales. Singurele alegeri pre­zidentiale care au contat enorm au fost cele din mai 1990. Intr-un regim politic nou, optiunile facute in "punctul zero" deter­mina "calea" pe care o urmezi ulterior. In termeni conceptuali, se numeste "road-dependency theory", neoinsti­tutionalism sau institutionalism istoric. De la alegerile pre­zidentiale din 1990, miza ale­gerilor si guvernarilor ulterioare a fost mintuirea de raul originar si corectarea marilor erori fondatoare. Prin urmare, jignirile pe care si le arunca taberele implicate in lupta de anul acesta reprezinta o risipa inutila de energie, ca de risipa de inteligenta nu poate fi vorba.
Simplul
dezacord fata de cel considerat cel mai puternic om din Romania e socotit un act de "ura" sau un delict de opinie. Reciproca nu este insa valabila. Nu e de mirare, din moment ce "intreaga stare morala si intelectuala a so­cietatii" noastre ("moravurile") este intr-o continua degradare. Ura, resentimentele, invidia, nein­crederea, intoleranta, dispretul reciproc, violenta sunt "moravurile" predominante. Ele sunt vizibile nu doar in controversele subtile privind viitorul presedinte ori in incidente barbare precum cele de pe stadionul Dinamo, ci mai ales in scandalurile cotidiene ori in relatiile interumane cele mai diverse. Faptul ca multi dintre noi
nu intra in aceste paradigme nici nu mai conteaza, din moment ce exceptiile nu au relevanta la nivelul societatii. Nici macar Traian Basescu, acest Big Brother autohton, nu a reusit sa schimbe in bine relatiile cu fratii sai mai mici din restul societatii. Si era imposibil sa reuseasca, din moment ce nici macar nu si-a propus sa fie presedintele unei natiuni reconciliate cu sine.
Obiectivul acesta nu figureaza nici la candidatii virtuali aparuti in ultima vreme, chipurile din cauza saturatiei si dispretului fata de candidatii reali. Oricat se cred ei de diferiti sau mai buni
decat ceilalti, sunt dominati de aceeasi mentalitate resentimentara, de ura si nein­credere. Sunt fratii mai mici ai lui Basescu.

„Şi tu, Brută?!…“

Rog onorata instanţă să ţină seama de faptul că am predat totul miliţiei care mă aştepta la ieşirea din bloc.“ Este un citat din celebra rubrică „Din caietul grefierului“, foarte populară în presa ante ’89. Ea se potriveşte perfect explicaţiilor acoperitoare pentru cel mai recent rahat din poarta Cotrocenilor, livrate populaţiei de către preşedintele Băsescu şi premierul Boc. „Staţi liniştiţi, dragi români, prin firma fratelui Mircea nu s-a derulat nici o afacere
, nu s-a cheltuit nici un ban de la buget…“. În calitatea susnumită de român, te pipăi să vezi dacă nu cumva ţi s-au lungit braţele până la genunchi, ţi s-au acoperit obrajii cu păr până sub ochii înfundaţi dintr-o dată într-un craniu mai mic şi mai gros. În logica băseboacă, constituirea unui grup în vederea comiterii de infracţiuni (căci orice acţiune a firmei Desintco ar fi fost o infracţiune, devreme ce printre acţionari se aflau fratele preşedintelui Băsescu şi fiica directorului din industria de armament Cazacu), recte pescuirea de contracte de armament cu statul, este prezentată ca înfiinţarea unui cenaclu sătesc. Motivul: n-apucaseră să comită nimic când i-a scos presa la vedere.

Sceneta din Comedia Română interpretată de dl. Băsescu a fost, ca de obicei, în doi timpi. Primul: preşedintele grav rănit, adânc în inimă lovit, îşi arată publicului rana ca cerşetorii pe la intersecţii. Vă mai amintiţi cazul casei din str. Mihăileanu? Atunci, în primă instanţă, iubitul nostru preşedinte a declarat ofensat că dă înapoi statului casa luată la o zecime de preţ. Dar privirea dârză şi sacrificială, de marinar care a îmbrăcat maieul morţii, pe care ne-o arunca dl. preşedinte când îşi dădea demisia „în 5 minute“, o mai ţineţi minte? Ce-a urmat, de fiecare dată? „Nu mai dau nici o casă
înapoi, să nu se zică că mi-e frică.“ „Ar vrea duşmanii mei să-mi dau demisia, aşa că nu mi-o mai dau.“ Primo tempo în cazul de faţă a fost „Înjunghiat de frate pe la spate – şi tu, Brută?!“. Preşedintele, largo desolato, îşi strigă nefericirea: „De duşmani pot să mă apăr, de fratele meu nu“, „Dacă mi-ar fi spus, i-aş fi spus să nu intre“. „Încă o combinaţie din asta cu o firmă dubioasă şi s-ar putea să nu mai candidez“. Mişcaţi, alegătorii d-lui Băsescu strivesc o lacrimă în batista de unică folosinţă. Secondo tempo: „E o lucrătură, oameni buni. Frati-miu a fost înşelat, a semnat altceva şi s-au înlocuit foile. Şi presa a dat asta peste noapte, foarte interesant.“ Asta în condiţiile în care împricinatul frate Mircea refuză, miserupist, să facă vreo declaraţie! Şi în care concluzia ar fi că escrocii sunt taman uniformele cu stele multe, atât de dragi d-lui preşedinte pentru că „sunt mai capabili să-şi iubească patria decât un simplu cetăţean“! Alegătorii se scarpină în zona îngustă dintre freză şi ochi şi rânjesc satisfăcuţi: „Ai văzut, domne? Îl lucrează ăştia că a condamnat comunismu.“

Statul roman, angajat de Maghiar

Dupa ce a mostenit de la tatal sau tronul de rector al Universitatii Oradea, Traian Teodor Maghiar i-a continuat "opera", cea de a semna diplome false in favoarea unor cetateni straini. Maghiar-fiul mai semnase numeroase diplome false, pe vremea cand era prodecan al Facultatii de Medicina din cadrul Universitatii, pentru cetateni italieni, polonezi si marocani, "scoliti" in specialitati nerecunoscute in Romania, precum osteopatia sau naturopatia.
Traian Teodor Maghiar a devenit rector al universitatii bihorene dupa inlaturarea din functie a tatalui sau (Teodor Maghiar), trimis in judecata de DNA pentru un prejudiciu de 24 de milioane de euro
(a inselat Ministerul Educatiei raportand un numar fictiv de studenti, pentru a obtine alocatii bugetare mai mari). Numirea in functie a fiului a fost intens contestata deoarece acesta semnase, alaturi de tatal sau, diplomele false, eliberate de Universitatea de stat Oradea, pe baza colaborarii cu o institutie de "invatamant", neacreditata, din San Marino. Desi bagat pana-n gat in scandalul diplomelor false, fapta pentru care DNA a inceput cercetarea penala in 2006, Traian Teodor Maghiar a continuat sa angajeze universitatea in scandaluri internationale, semnand si stampiland diplome in afara legii.
Astfel, la data de 19 ianuarie 2007, rectorul Traian Teodor Maghiar a semnat, impreuna cu presedintele unei asa-zise universitati din Elvetia, o diploma prin care i s-a acordat unui cetatean german titlul de doctor in osteopatie (ramura a medicinei alternative care se ocupa cu terapia oaselor si articulatiilor). Semnatura rectorului, alaturi de stampila Universitatii Oradea sunt importante si scandaloase, deopotriva! Fara alaturarea numelui Universitatii Oradea de cel al institutiei elvetiene, valoarea diplomei de doctorat ar fi fost apropiata de cea a unei bucati de hartie sau de carton pe care ar fi fost scris orice altceva, deoarece "Libera Universita degli Studi di Scienze Umane e Tecnologhiche" din Lugano (Elvetia) nu este acreditata. Diploma capata insa greutate si legitimitate prin implicarea universitatii de stat din Oradea, personal a lui Traian Teodor Maghiar, a carui semnatura a fost aplicata in dreapta urmatorului text: "Aceasta diploma este eliberata in conformitate cu legislatia Statului Roman".
O dovada de tupeu
Cornel Antal, actualul rector al universitatii din Oradea, a recunoscut pentru reporterul Ziua ca are cunostinta de diploma in cauza, dar ne-a declarat ca diploma este ilegala din punct de vedere al legii romane. El nu a putut face comentarii asupra impactului pe care traficul
de diplome false il poate avea asupra universitatii oradene cat si, spunem noi
, asupra invatamantului romanesc. Antal ne-a mai declarat ca fapta lui Traian Teodor Maghiar de a semna inca o diploma falsa, cand era deja cercetat penal pentru semnarea falsurilor din Italia este "o dovada de tupeu".
Desi cercetati penal sau trimisi in judecata, atat Traian Teodor Maghiar cat si tatal sau, Teodor Maghiar, continua sa indrume cariera studentilor Univeristatii Oradea (primul, ca profesor iar tatal ca profesor consultant). Cornel Antal ne-a confirmat ca niciunul dintre ei nu a fost sanctionat disciplinar, deoarece se asteapta sfarsitul anchetei DNA.

Petru Romoşan a fot primul care a cerut conducerii Luxten demiterea Elenei Băsescu

Editorul Petru Romoşan a cerut în 2007 conducerii firmei
Luxten să o scoată pe Elena Băsescu de pe statul de plată, iar în sala de şedinţă s-a făcut linişte. După o perioadă, au apărut în presă fragmente din dosarul său de la Securitate. Să credem ori nu în coincidenţe? Romoşan a fost de curând protagonistul unui scandal de pomină, cu toate elementele unui scenariu de film: represiva Securitate, ofiţeri mai mult sau mai puţin acoperiţi, recrutări, informatori, scriitori şi pictori celebri, interogatorii, fugă din sediul miliţiei ş.a.m.d.

Care-i miza?
Imediat după ce au apărut în presă file din dosarul de la Securitate al lui Romoşan, au urmat polemici aprinse legate de aceste documente. Cazul e binecunoscut. Mulţi s-au întrebat totuşi care-i miza.
Romoşan, alături de soţia sa, conduce doar o editură ca multe altele din această ţară. Nu este un magnat, nu candidează nici măcar la consiliul local al unei urbe uitate de lume, nu face parte din vreun partid.
Am descoperit însă că toată povestea are o explicaţie plauzibilă.
Surse demne de încredere mi-au dezvăluit că Petru Romoşan – fost director de imagine la firma
Luxten - a cerut conducerii acestei firme nici mai mult, nici mai puţin decât rezolvarea „problemei” Elena Băsescu. Din acel moment şi l-ar fi făcut duşman şi pe Traian Băsescu. Despre ce era vorba.

O soluţie echitabilă
Într-o şedinţă ce a avut loc la sediul Luxten în urmă cu doi ani, Romoşan a propus conducerii să găsească la o „soluţie echitabilă” pentru ca fata cea mică a preşedintelui să nu mai figureze pe statul de plată al acestei companii
. În opinia directorului de imagine de atunci, prin menţinerea Elenei Băsescu, firma pierdea bani, dar mai ales prestigiu, fiindcă mai multe articole defavorabile Luxten apăruseră în presă doar pentru că Elena Băsescu este fata preşedintelui. După propunerea lui Romoşan, în încăpere s-a făcut linişte. Fără comentarii, un alt subiect a fost luat în discuţie.
Povestea Elena Băsescu – Luxten este de asemenea cunoscută. Amintesc doar că fiica preşedintelui a fost ţinta ironiilor presei din cauza slujbei sale cu program redus, dar atât de bine plătite. De altfel, în primăvară, ea a declarat într-o emisiune: „Nu sunt vreun doctor în economie, vreun specialist. Lucrez în financiar
, la un calculator, pe un post de funcţionar. Mă duc patru ore pe zi la birou, mă aşez pe un scaun şi introduc nişte date în calculator. N-am nici internet, nici messenger, numai un soft de contabilitate, atâta”. Aproape un fleac în schimbul a 7.000 de euro câştigaţi de fata preşedintelui, conform informaţiilor de atunci. Ulterior, s-a spus însă ca suma nu era atât de mare. Elena Băsescu a fost angajată la Luxten pe vremea în care primarul general Traian Băsescu nu stătea chiar pe roze. Marinarul simţea în ceafă răsuflarea premierului Adrian Năstase, care dorea să-l înfunde cu celebrul dosar „Flota”. Uite că, peste ani, lucrurile s-au schimbat, iar vânătorul a devenit vânat. Acum, Traian Băsescu este cel care-i poartă sâmbetele lui Adrian Năstase, numărându-i termopanele şi mătuşile sărace care s-au descurcat atât de bine spre sfârşitul vieţii încât au lăsat moşteniri fabuloase.

Şi-a dat demisia din cauza Elenei Băsescu
Petru Romoşan nu a negat că ar fi cerut demiterea Elenei Băsescu, însă n-a a dorit să discute pe larg despre acest subiect. „Luxten este o întreprindere serioasă. Mă bucur că au scăpat de beleaua de imagine Elena Băsescu. Parlamentul European este foarte mare, încape în el până şi Elena Băsescu”, a declarat Romoşan pentru „Gardianul”. Apoi, a mărturisit că, aproximativ la un an de la respectiva şedinţă, şi-a dat demisia, renunţând la un salariu foarte bun, şi pentru că propunerea făcută de el conducerii Luxten în legătură cu Elena Băsescu nu a fost luată în consideraţie. În finalul discuţiei, Romoşan a mai adăugat că nu există nici un adversar al lui Traian Băsescu fără un dosar, dar totuşi se fereşte să pună apariţia unor file din dosarul său de la Securitate doar pe seama propunerii făcute Luxten în legătură cu fata preşedintelui. După cum susţine el, faptul că a cerut conducerii îndepărtarea Elenei Băsescu nu explică totul, dar are o legătură cu publicarea unor documente din dosarul său de la Securitate.

Luxten nu se implică în „relaţiile dintre şi despre personal”
L-am contactat pe Silvian Şerbănescu, în prezent responsabil cu imaginea Luxten, pentru a-l întreba dacă Petru Romoşan a cerut conducerii să renunţe la serviciile Elenei Băsescu fiindcă aducea prejudicii Luxten.
Răspunsul a fost următorul:
“Stimate Domnule Berdeli,
Urmare a discuţiei telefonice şi a corespondenţei transmise, menţionăm următoarele:
Domnul Petru Romoşan a ocupat postul de Director de imagine la societatea Luxten în anul 2007; Sistemul de administrare şi conducere implementat de Luxten presupune neimplicarea în relaţiile dintre şi despre personal.
Gestionarea relaţiilor sau convingerilor personale nu fac obiectul atribuţiilor conducerii.
Cu stimă,
Silvian Şerbănescu.”
Nu comentez. Observ doar că domnul Şerbănescu sugerează că o propunere făcută firmei de către un angajat, fie ea bună ori rea, intră în categoria “convingerilor personale”.

O schemă care nu mai suprinde pe nimeni
Petru Romoşan a fost acuzat în presă că a făcut poliţie politică înainte de 1989. Tot în presă s-a afirmat că, de fapt, nu există dovezi în acest sens, aşa că aştept verdictul justiţiei care va tranşa disputa.
Până atunci însă nu pot să ignor faptul că în ţara asta oricine calcă pe bombeu un înalt personaj are „surpriza” ca, mai devreme ori mai târziu, să fie amestecat într-un scandal provocat de un dosar instrumentat de Procuratură, de DNA ori întocmit de fosta Securitate. Iar schema asta nu mai surprinde pe nimeni.

Proces. Necolaiciuc ar putea fi extradat peste doi ani

Mihai Necolaiciuc a comparut, sâmbata, în fata judecatorilor americani. Magistratii au luat în discutie mandatul de extradare a fostului director al Cailor Ferate Române, informeaza Realitatea TV. Solutionarea cererii de extradare ar putea dura pâna la doi ani si asta deoarece instanta judeca dosarul
pe fond. Magistratii vor sa se asigure
ca, prin extradare, nu i se încalca drepturile lui Necolaiciuc. Procurorii români au trimis un dosar cu mai mult de 400 de file privind cazul fostului director al CFR. Necolaiciuc a fost arestat în luna iunie în Florida, Statele Unite.
Procurorii DNA l-au trimis în judecata pe Necolaiciuc în trei dosare pentru achizitii paguboase facute când se afla la conducerea CNCFR. Tribunalul Bucuresti
a respins, pe 29 iulie, recursul lui Mihai Necolaiciuc împotriva deciziei Judecatoriei sectorului 1, care a emis un nou mandat de arestare, în lipsa, pe numele fostului director al CFR, mandat cerut de catre procurorii DNA. Mihai Necolaiciuc se afla în prezent în custodia Serviciului American pentru Controlul
Imigratiei si Normelor Vamale, în centrul de detentie Glades din Moore Haven, Florida.

Caracal sub teroare

Intelegerile de la asa-zisul stabor din sediul politiei au fost incalcate de tigani * Remus Radoi s-a aflat la un pas de linsaj

Sambata seara, omul de afaceri
Remus Radoi a fost agresat in trafic de un grup de tigani care il urmarisera pana pe strada Traian din Caracal. Masina i-a fost lovita de o alta, dupa care atacatorii au incercat sa-l scoata pe barbat afara. Acesta a tras cateva focuri cu un pistol cu bile de cauciuc, detinut legal, ranind o persoana din grupul turbulent. Violentele au continuat si dupa sosirea politis­tilor si jandarmilor, cateva zeci de tigani atacandu-i si pe acestia cu furci, topoare, sabii si bate. Spiritele s-au mai linistit, dupa ce politistii au tras in aer mai multe focuri de avertisment, insa starea de tensiune persista in oras.
Conflictul violent de sambata, pe langa faptul ca se adauga altora asemanatoare, legate intre ele, a fost unul premeditat. Omul de afaceri de 32 de ani, Remus Radoi, a descris astfel atacul: "Mi-au lovit masina. S-au dat jos din masina lor, au venit la mine si au incercat sa ma scoata afara. Cei care s-au dat jos erau urmati de un grup cam de 20 de persoane. La scurt timp, au ajuns la fata locului trei politisti si doi jandarmi. Daca nu veneau acolo, ma omorau..." Autoturismul lui Radoi a fost grav avariat de agresori, ca si cel al unui barbat care trecea intamplator prin zona si care a plecat de la locul incidentului. Abordat de ziarul ZIUA, Remus Radoi ne-a declarat ca, fara dubii, atacul a fost premeditat, el avand de mai mult timp informatii ca i se pregateste un atentat si fiind chiar sfatuit sa paraseasca tara pentru o vreme. "Este vorba despre o grupare formata din maximum sapte-opt indivizi, fiecare cu multiple condamnari la activ. Acestia cer taxe de protectie, violeaza, bat, dau spargeri, motiv pentru care exista numeroase plangeri impotriva lor. Anul trecut unul dintre ei a suferit o condamnare, in urma unei reclamatii facute de mine si de-atunci cauta sa ma elimine sau macar sa ma faca sa plec din Caracal. Chiar intentionam sa plec din tara peste cateva zile, dar momentan trebuie sa raman in zona, fiindca am depus plangere impotriva atacatorilor. Oricum, ma astept si la alte actiuni similare." Unele surse sustin ca liderul gruparii violente ar fi un anume Gigi Vasiliev, zis Vaca.
Linistea dinaintea furtunii
Potrivit unor martori si unor surse din politie, intregul incident a fost filmat de o camera
radar, imaginile fiind preluate de anchetatori. In urma violentelor, barbatul impuscat cu bile de cauciuc a suferit rani usoare si, de asemenea, alte cateva persoane au ramas cu leziuni. Intre ele, un barbat si o femeie care se aflau in masina lui Radoi. Cel putin la fel de grav este si faptul ca, dupa sosirea primilor
politisti si jandarmi la locul incidentului, atacatorii au incercat sa-i loveasca pe acestia cu masina, apoi au navalit impotriva lor cu furci, topoare si alte arme albe. In 13 august, la sediul politiei din Caracal a avut loc o tentativa de impacare intre un grup de tigani si omul de afaceri Remus Radoi, la solicitarea unor repre­zentanti ai Comitetului European al Romilor Krisintori. Aparent, situatia se calmase, dar violentele de sambata dovedesc ca atacatorii au incercat sa se foloseasca de elementul-surpriza, pentru a se razbuna pe Radoi. Ieri, anchetatorii au audiat mai multi martori si au identificat 12 participanti la violente, retinand o per­soana, cercetata pentru ten­tativa de omor. Intre timp
, ceilalti suspecti au disparut de la domiciliile lor, politistii actionand pentru a-i gasi si a-i aduce la audieri.

Sotia lui Cazacu, asociata cu partenera de afaceri a sefului Investitiilor de la Mediu

Fostul director al Directiei de Productie din cadrul Ministerului Economiei Aurel Cazacu, care si-a depus demisia dupa scandalul legat de afacerile cu Mircea Basescu, avea drept tinta intermedierile in comertul cu masini, echipamente industriale, nave si avioane, precum si activitati de consultanta pentru afaceri si management de mai multa vreme, cu toate ca ocupa un post strategic pentru productia nationala din industria de aparare.

♦ De afacerile familiei se ocupa sotia sa, prin intermediul a doua firme care apar in declaratia de avere a lui Aurel Cazacu. Interesant este si faptul ca in una dintre aceste firme, CAZCOM SRL, mentionata in ultimele declaratii de avere ale familiei Cazacu cu un alt nume, SC Cazacu SRL, asociat este Annemarie-Roxana Tudor din Bucuresti
. Aceasta apare intr-un lant de societati, iar la una dintre acestea este actionar un director din Ministerul Mediului.

♦ Firma RORATEX ii are printre actionari pe Lucian Pricina si sotia acestuia, Ofelia. Pricina este direc-torul Directiei Generale de Pregatire, Promovare si Urmarire a Proiectelor de Investitii din Ministerul Mediului. Acesta este actionar cu 30 la suta in RORATEX, iar sotia sa, cu 6 la suta. In mod sur-prinzator, directorul Pricina apare in actele de la Re-gistrul Comertului nu numai actionar, ci si administrator cu mandat pana in 2010, ca si sotia acestuia.

Fostul director al Directiei de Productie din cadrul Ministerului Economiei
, Aurel Cazacu, care si-a depus demisia dupa ce i-a fost ceruta in urma scandalului legat de firma in care fiica acestuia aparea drept partener de afaceri cu Mircea Basescu, fratele presedintelui, avea drept tinta intermedierile in comertul cu masini, echipamente industriale, nave si avioane, precum si activitati de consultanta pentru afaceri si management de mai multa vreme, cu toate ca ocupa un post strategic pentru productia nationala din industria de aparare. De afacerile familiei se ocupa sotia sa, prin intermediul a doua firme care apar in declaratia de avere a lui Aurel Cazacu. Interesant este si faptul ca in una dintre aceste firme, CAZCOM SRL - care apare in ultimele declaratii de avere ale familiei Cazacu cu un alt nume, SC Cazacu SRL, partener de afaceri este Annemarie-Roxana Tudor din Bucuresti. Aceasta persoana n-ar fi iesit cu nimic in evidenta la simpla citire a numelui sau. Numai ca lantul afacerilor acestui partener de afaceri din firma doamnei Cazacu este plin de surprize. Iar in acest lant apare numele directorului general de la promovarea proiectelor de investitii din Ministerul Mediului, despre care se stie ca a lucrat si consilier in Ministerul Transporturilor.

Afacerile enigmatice ale familiei Cazacu
Sotia fostului director din MEC, Chirica Cazacu, avea din 2002 o firma care se ocupa, conform datelor de la Registrul Comertului, ca obiect secundar de activitate
, de intermedieri in comertul cu echipamente industriale, nave si avioane: CAZCOM SRL. In aceasta firma
este asociata Tudor Annemarie- Roxana. Perioada de desfasurare a activitatii firmei Chiricai Cazacu nu a fost intrerupta pe perioada in care Aurel Cazacu era fie director general la Romtehnica (anul 2005), fie administrator la Eurocopter, ROMARM si ROMAERO in anii urmatori. Ramane o enigma, deocamdata, daca firma sotiei lui Cazacu a derulat comert
cu echipamente industriale, nave si avioane, precum si banii castigati drept dividende, pentru ca sumele nu sunt mentionate in ultimele doua declaratii de avere ale fostului sef al Productiei de Armament din ministerul condus de Adriean Videanu. Mai mult, nici veniturile acestuia nu sunt mentionate, pentru ca Aurel Cazacu face trimitere, in declaratiile sale de avere din februarie si iunie 2009, la fisa fiscala sau la bilanturile depuse de sotia sa la Administratia Fiscala.

Firme pentru comert de nave si avioane
Annemarie-Roxana Tudor, care este asociata cu sotia lui Aurel Cazacu in CAZCOM SRL inca din anul 2002, apare in mai multe firme, cu diverse personaje. Este vorba de societatile RORATEX SA, L’ANAU GRUP SRL, CAVEX CONSULTING SRL, CITY MANAGEMENT SRL, ROMSA COD 3G. La una dintre ele, este actionar si fostul sef al Serviciului Economic din IPJ Olt, Dumitru Roibu.
In prima dintre aceste firme, RORATEX, infiintata in 2006, care are ca obiect de activitate secundar si intermedieri in comertul cu masini, echipamente industriale, nave si avioane, sunt asociati Lucian Pricina si sotia acestuia, Ofelia. Pricina este una si aceeasi persoana cu directorul Directiei Generale de Pregatire, Promovare si Urmarire a Proiectelor de Investitii din Ministerul Mediului. Acesta este actionar cu 30 la suta in RORATEX, iar sotia sa, cu 6 la suta. In mod surprinzator, directorul Pricina apare in actele de la Registrul Comertului nu numai actionar, ci si administrator cu mandat pana in 2010, ca si sotia acestuia. Singurii care pot descalci conflictul de interese sunt cei de la Agentia Nationala de Integritate.

Andronescu il duce pe Boc cu Bacul

Ecaterina Andronescu vrea sa impuna un nou tip de Bacalaureat, printr-o ordonanta pe care o va pune miercuri pe masa Guvernului, cu doar o saptamana inain­te ca soarta Edu­ca­tiei sa fie decisa. Po­trivit premierului Emil Boc, pe 2 septembrie vom scapa de tot bal­ciul: ori isi va asuma ras­punderea pe legile inva­tamantului, ori pro­iectele vor intra in dez­batere parlamentara, in paralel cu functionarea sistemului de educatie pe actuala legislatie.
In mod normal, asumarea guvernamentala va consfinti reguli clare in sistemul de invatamant, prevazute in noul pachet de legi. In caz contrar, dezbaterea parlamentara va prelungi acest proces, dar pana la urma tot acolo se va ajunge: stabilitate in sistem, fara schimbari din 4 in 4 ani, in functie de orgoliile si interesele fiecarui ministru al Educatiei.
Inca de la inceputul mandatului, Ecaterina Andronescu a sustinut ca vrea o lege prin care elevii sa stie inca din clasa intai ce tip de examene ii asteapta in cei 12 ani de scoala. La randul sau, presedintele Traian Basescu acuza ca actuala lege a fost modificata de 50 de ori de la adoptarea in 1995 si pana in prezent, prin diverse ordonante si hotarari de guvern.
Doua modele pentru Boc
Pe scurt, varianta An­dronescu pentru examenul de bacalaureat contine trei probe scrise, iar cele orale vor fi inlocuite cu trei teste in clasa a XII-a, care vor stabili competentele de comunicare, lingvistice si informatice ale candidatului. Ca sa nu-l enerveze pe premierul Emil Boc cu aceasta propunere, specialistii din Ministerul Educatiei au pus la punct doua metodologii de examen. "Pregatim doua metodologii pentru bacalaureat: cea prevazuta in Codul Educatiei si cea cu prevederile actuale. In functie de decizia premierului Boc, care poate sa accepte Ordonanta propusa de noi sau sa o respinga, vom sti pana la 1 septembrie cum anume se va desfasura bacalaureatul in anul urmator", a anuntat Doina Pana, secretarul de stat pentru invatamant preuniversitar.
Schimbarile la admiterea la liceu vor fi aplicate mult mai usor, prin ordin de ministru. Documentul
va stipula ca intrarea la liceu sa se faca pa baza unei medii generale, formata 50% de media celor patru ani de gimnaziu, 25% de media tezelor unice la clasa a VII-a si 25% de nota obtinuta in urma unui test national ce va fi sustinut conform criteriilor internationale de evaluare
a competentelor acumulate de catre scolari.
"Codul Educatiei si Pachetul
de legi Miclea se afla in aceste zile in adevarate lupte pentru a se impune. Printr-o strategie ascunsa, bine dirijata de MECI, se incearca adjudecarea Codului Andronescu prin promovarea, pana la 1 septembrie, a formulei de bacalaureat in varianta ministeriala. Ecaterina Andronescu vrea sa-l pacaleasca pe premierul Emil Boc. (...) Corect este ca, mai intai, sa fie schimbate programele scolare si abia apoi formulele de admitere si bacalaureat, in cel mai rau caz in mod simultan", se arata in comunicatul de ieri al Agentiei de Evaluare si Acreditare a Calitatii Educatiei (AEACE).
"Varianta Miclea" pentru Bac este evaluarea diferentiata in functie de filiera si profilul liceului, care va duce la asa-numitul Bacalaureat de tip A,B,C. Totodata, pe principiul descentralizarii, pachetul Miclea lasa la latitudinea fiecarui liceu sa-si stabileasca propria metoda de admitere, in functie de raportul dintre cerere si oferta.

Pesediştii din Olt fac casă bună cu infractorii?

Scandalul din ultimele zile de la Caracal dintre romi şi omul de afaceri
Remus Rădoi s-a transpus şi-n cadrul organizaţiei social-democrate caracalene care, prin vocea edilului Gheorghe Anghel, cere intervenţia lui Geoană de la centru. Astfel, potrivit acestuia, „un exemplu de tensiuni sociale create din cauza conflictului politic din interiorul
PSD Olt este şi cel de la Caracal“. „Fac apel la Mircea Geoană să analizeze situaţia de la Olt şi să ia măsurile care se impun, în PSD Olt să existe un climat normal pentru performanţă politică şi pentru aplanarea stărilor conflictuale apărute în teritoriu, astfel încât locuitorii Oltului să nu aibă de suferit“, a spus edilul social-democrat al Caracalului. Pe de altă parte, acesta este de părere că scandalurile din ultimele zile dintre romi şi omul de afaceri Remus Rădoi ar fi puse la cale de către unii politicieni, colegi de-ai săi de partid, fiind determinate de interese politice şi economice. El a făcut ample referiri la liderul organizaţiei judeţene, senatorul Ion Toma, şi la alţi doi apropiaţi ai săi, Dan şi Cornel Ciocan.

Mija fara Aparare

Una din cele mai mari uzine de armament din Romania este pazita de o firma privata neinarmata

Depozitele cu piroteh­nie si munitii ale Uzinei de armament Mija (Dam­­­bovita) sunt pazite "cu batul", de o firma priva­ta de paza, dupa ce in urma cu doi ani erau pa­zite cu mun­ci­torii. Cu toate ca sin­di­catele si di­rectiunea cer paza profesionista la depo­zitele cu piro­tehnie si munitii, Gu­ver­nul nu a miscat niciun deget pentru rezolvarea unei situatii absurde. In 1990, Uzina meca­nica Mija era prospera, avea aproape 7000 de angajati
si se intindea pe sute de hectare, cuprinse intre loca­litatile Gura Ocnitei - Adanca si I.L. Cara-giale - Dambovita, fosta Haimanale. Astazi, zona de montaj a fabricii de armament a fost preluata de miliardarul Fatih Taher, iar Uzina se inghesuie in spatiul care i-a mai ramas, adica fosta zona de incarcare a munitiei.
Oficial, pietele-tinta ale SC Uzina Mecanica Mija sunt SUA, Canada, Israel, Egipt, India, Pakistan. Neoficial, societatea se lupta sa supra­vietuisca. La Uzina Mecanica Mija sunt produse
munitii pentru dotarea fortelor de or­dine publica (grenade acus­tice, cartuse cu bila de cauciuc, cartuse-fumigene sau lacrimogene), grenade ofensive si defensive, lovituri antitanc (PG-7, PG-9), bombe de aviatie si focoase, dar si cutii de distributie pentru masinile de lupta. In contextul in care, conform unor date puse la dispozitia ZIUA de responsabili ai Industriei de Aparare, Romania a exportat in 2009 produse speciale in valoare de doar 40 de milioane de euro (comparativ cu Serbia care a vandut de 800 de milioane de euro sau Bulgaria, cu 600 de milioane), se poate vorbi nu doar de o criza a sistemului, ci si de una profunda, a managementului.
Sindicate galbene
Uzina Mecanica Mija (Dambovita) este o filiala a Romarm si functioneaza din 1938. Este situata peste drum de sediile societatii SC Parc Industrial Mija SA infiintata cu aportul Consiliului Judetean Dambovita si a miliardarului Fathi Taher, si pazita cu portarei de la firma de paza Regent. In 2005, Mija avea 400 de angajati, proveniti din localitatile din jur: Ploiesti, Targoviste, Moreni, I.L. Caragiale, Dar­manesti, sau Gura Ocnitei. Astazi mai numara vreo 280, dupa principiul "muncitorul si amploaiatul": adica, in conformitate cu o organigrama impusa de Minister in 2008, exista 140 de angajati care formeaza personalul TESA si alti 140, care formeaza personalul productiv. O sursa din interiorul Uzinei ne-a declarat ca in afara de Sindicatul Mija, care sustine negocierile cu Patronul - Stat (in speta, Ministerul Economiei), s-a format si un "sindicat galben", apropiat conducerii, format din 80 de angajati. Metoda a fost aplicata frecvent in Romania post-decembrista, un bun
exemplu fiind SC Comvex, cel mai mare terminal de minereu din portul Constanta
, unde s-a format un "sindicat galben" inainte de preluarea societatii de la stat, de catre grupul britanic Balli.
Fabrica de "lovituri"
La Mija sunt produse "lovituri", adica munitie de toate felurile, cu o tehnica acceptabila, aflata la nivelul anilor '70- '80: munitie pentru SRI, SPP, Ministerul Adminis­tratiei si Internelor sau Minis­terul Apararii. Unele voci din interior sustin ca Mija produce si munitie cu fragmentatie (interzisa de curand de majoritatea statelor UE), dar directorul Ion Anghelache neaga vehement acest lucru. In prezent, relatiile conducere-sindicat sunt tensionate. Muncitorii cer adoptarea de urgenta a Legii Industriei de Aparare (im­potmolita la Camera Deputatilor, la Comisia de Finante, dupa ce a trecut de Senat), cer asigurarea cu 75% din salarii, a unui "nucleu" care sa asigure mentenanta obiectivului, dar si onorarea contractelor de catre Armata. "Dupa rectificarea bugetului Apararii, contractele cu Armata au cazut. Cum noi
apucasem, conform obiceiului, sa achizitionam materiile prime, am ramas cu ele pe stoc si cu datorii de peste 2 miliarde de lei la furnizori", a declarat pentru ZIUA o sursa din interiorul uzinei.
Un deces neanuntat
Zona speciala Mija nu este inscrisa pe nicio harta. Astazi, conform informatiilor noastre, s-a ajuns in situatia ca depozitele sale pline cu explozibili si produse speciale, sa fie pazite de civili "cu batul" de angajati ai unei firme private de paza. "Ideal ar fi fost sa pazim depozitele cu jandarmi. Acum doi ani ajunsesem sa le pazim cu muncitorii", ne-a spus directorul general de la Mija, Ion Anghelache. El a mai spus ca nu comenteaza raporturile uzinei cu MAE cata vreme comertul acesteia se face prin Romarm. Lipsa de contracte si a perspectivelor demonstreaza clar ca exista o flagranta lipsa de colaborare intre Ministerul Economiei (PDL), care patroneaza fabricile de armament si Ministerul Afacerilor Externe (PSD), cu a sa Agentie ANCEX de avizare a expor­turilor produselor speciale (condusa de o fosta sefa de... Loterie, Liliana Minca - PC). "MAE nu-si face treaba. Nu avem exporturi si licente pentru asta nici in 2009, chiar daca exista destui parteneri straini care ne solicita. Singura solutie ar fi ca Armata sa respecte contractele si sa achizitioneze tot ce au cerut. Este, insa, foarte dificil acest lucru dupa rectificarea de buget din primavara a MApN", a declarat pentru ZIUA aceeasi sursa.

Tineri din autointitulata „Uniunea Secuiască Maghiară” au vrut să arunce în aer Catedrala Ortodoxă din Sfântu Gheorghe

Organizată sub sloganul politicianului maghiar Kos Karoly, „Va fi al nostru, ceea ce vom lupta să putem obţine”, ori sub cel al criminalului de război Wass Albert (foto), „Transilvania să fie din nou ceea ce a fost”, tabăra tinerilor maghiari de la Gheorghieni, judeţul Harghita, naşte în fiecare an polemici din ce în ce mai aprinse. Autorităţile române tac mâlc, iar evenimentul este finanţat din bani publici, chiar dacă manifestarea organizată de mişcarea Tinerii Maghiari din Ardeal nu face decât să adâncească resentimentele etnicilor maghiari faţă de români şi ţara în care locuiesc. Să aruncăm însă o privire în urmă. Organizaţii formate din tinerii maghiari care luptă pentru secesiune - căci despre asta a fost vorba atunci când, de pildă, la Gheorghieni, s-a dezbătut chestiunea autonomiei Ţinutului Secuiesc -, nu-s de azi de ieri. Arhivele Securităţii conţin mărturii importante în acest sens, chiar dacă documentele existente nu oferă decât un punct de vedere asupra celor întâmplate cu ani în urmă.

„Să luptăm pentru Ardeal până nu e prea târziu”
Un raport strict secret al şefilor Securităţii din Covasna către generalul Nicolae Pleşiţă (14 decembrie 1975) arăta modul în care au fost stopate acţiunile unor tineri maghiari din organizaţia clandestină Uniunea Secuiască Maghiară ce puteau degenera în terorism.
În noaptea de 22 spre 23 noiembrie 1975, în mai multe zone din Sfântu Gheorghe sunt lipite, pe geamurile unor instituţii ori pe pereţii clădirilor, înscrisuri în limba maghiară, pe care Securitatea le considera iredentiste. Textul era: “Să luptăm pentru Ardeal până nu e prea târziu”.
După două zile, sunt arestaţi doi dintre care au lipit manifestele: Jakab Lehel-Istvan şi Bong Csaba, elevi ai Liceului nr. 1 din Sfântu Gheorghe, în clasa a XII-a.

Armament, muniţie, exploziv
Cercetările ofiţerilor Securităţii se extind şi scot la iveală faptul că, în vara anului 1975, Jakab Lehel-Istvan împreună cu alţi colegi de-ai săi au pus bazele unei organizaţii, numite de ei Uniunea Secuiască Maghiară (USM), cu scopul dezlipirii Ardealului de România şi „transformarea lui într-un stat independent, sub conducerea secuilor”. În cazul în care chestiunea nu putea fi rezolvată prin tratative cu statul român, membrii organizaţiei preconizau să apeleze la o „putere străină”. Micul grup mai intenţiona să facă recrutări şi să se extindă. Apoi, să se organizeze în celule şi să procure armament, muniţie şi exploziv.

Dinamitarea catedralei ortodoxe
Din document, aflat acum în arhivele SRI, fond D, dosar 11.119, vol.4, fila 244-246, reiese că atunci se puneau bazele unei organizaţii teroriste în toată regula, ai carei iniţiatori trasaseră deja pe o hartă a României graniţele noului „stat independent”. Şi asta pentru că una dintre primele acţiuni puse la cale de către Uniunea Secuiască Maghiară, care dorea de la început să atragă atenţia asupra existenţei sale, a fost schiţarea unui plan pentru aruncarea în aer a Catedralei Ortodoxe din Sfântu Gheorge, „atunci când va fi inaugurată”, după cum stătea scris în raportul colonelului Ioan Hoancheş către generalul Nicolae Pleşiţă, pe atunci adjunct al ministrului de interne.

Se propune clemenţă
Ancheta a mai scos la iveală şi faptul că Jakab Lehel-Isvan împreună cu Marton Laszlo, din aceeaşi clasă, studiau posibilitatea concretă de a sustrage armament de la unitatea militară de vânători de munte din Sfântu Gheorghe. În plus
, Marton primise sarcina să procure explozibil de la cariere de piatră ori exploatări miniere mai mult sau mai puţin apropiate. Aşadar, nu era doar o joacă de copii, deşi Securitatea, cel puţin conform documentului citat, era convinsă că acest grup format din şapte tineri nu ar fi fost coordonat din altă parte.
Nu cred în varianta Securităţii, pentru că, cel puţin din raportul citat, reiese că autointitulata Uniune Secuiască Maghiară se pregătea de acţiuni complexe, cred eu, peste gândirea unor tineri abia ieşiţi din pubertate. Este însă doar un punct de vedere.
Mă întorc la document. Acesta mai scoate în evidenţă şi un alt aspect foarte important. La cel mai înalt nivel s-a dorit să se pună batista pe ţambal. Chiar dacă faptele tinerilor întruneau, conform legilor de atunci, elementele „infracţiunii de propagandă împotriva orânduirii socialiste şi complot”, Securitatea Covasna, foarte probabil la indicaţiile unor înalţi activişti de partid, recomanda conducerii de la Bucureşti scoaterea tinerilor de sub urmărire penală. Motivaţia: pentru a nu „crea o stare de spirit necorespunzătoare în rândul naţionalităţii maghiare”. Din raportul către Pleşiţă mai reiese că toţi cei anchetaţi în acest caz „au adoptat o atitudine sinceră, declarând atât activitatea depusă, cât şi legăturile pe care şi le-au creat”. Această formulare sugerează faptul că tinerii maghiari au colaborat cu anchetatorii. Greu de spus acum dacă aşa au stat lucrurile cu adevărat, dar invocarea „atitudinii sinceră” a fost încă un motiv pentru a justifica clemenţa.

Intenţii teroriste
Dacă înainte de 1989 o asemenea acţiune ar fi fost descoperită la Ploieşti ori Craiova, cred, în conformitate cu alte documente ale Securităţii pe care le-am studiat în ultimii ani, că respectivii nu doar erau trimişi în judecată, ci se alegeau şi cu ani grei de puşcărie. Propaganda împotriva orânduirii socialiste şi complotul erau aspru pedepsite de regim. Mulţi au făcut ani grei de puşcărie pentru acuzaţii similare, chiar nedovedite în instanţă.
În ce priveşte acţiunea tinerilor din Sfântu Gheorghe de acum 34 de ani, nu era vorba despre luptă lor împotriva unor simboluri comuniste şi nici împotriva orânduirii socialiste. Planurile elevilor erau degrabă teroriste, în cel mai profund înţeles al cuvântului. Drept dovadă, intenţia de a dinamita catedrala ortodoxă, care la acea vreme nu era nici pe departe un simbol al statului comunist, ba dimpotrivă.

Cuvinte mari şi acţiuni paramilitare
S-a spus că se exagerează atunci când participanţii la tabăra tinerilor maghiari de la Gheorghieni sunt acuzaţi că fac antrenamente militare. Să nu uităm însă că unul dintre cei ucişi anul acesta de forţele armatei boliviene într-o acţiune antiteroristă este cetăţeanul român de origine maghiară Magyarosi Árpád, suspect de participare la tentativa de asasinare a lui Evo Morales, preşedintele Boliviei. Magyarosi a fost membru fondator al Legiunii Secuieşti, înfiinţată în Ungaria pentru “apărarea Ţinutului Secuiesc, a democraţiei, dreptăţii, libertăţii şi făurirea statului de drept”. Cuvinte mari în spatele cărora se ascund, după cum scria “Gardianul” nu cu multă vreme în urmă, acţiuni paramilitare în tabere din Ungaria ori din munţii României.

Simbolul - un criminal de război
Nu pot crede într-o dezbatere de idei paşnică la Gheorghieni atâta vreme cât criminalul de război Wass Albert, numit şi Magyarosi Árpádeste patronul spiritual al mişcării „Tinerii Maghiari din Ardeal”, organizatorul taberei.
De altfel, de mulţi ani se încearcă reabilitarea lui Wass Albert pe diverse căi, iar folosirea acestui personaj ca model de către Tinerii Maghiari din Ardeal nu sugerează în nici un caz toleranţă. Wass Albert, niciodată reabilitat de justiţie, a fost responsabil de uciderea a 16 români şi evrei. Povestea e cunoscută, n-am să insist. În pofida acestui fapt, el are mai multe busturi în România, la Târgu Mureş i se joacă piesele de teatru, iar puterea se uită în altă parte.
Am consemnat aspecte din raportul Securităţii întocmit cu mai bine de 30 de ani în urmă şi pentru că suntem cam în aceeaşi situaţie - să nu se creeze o stare de spirit necorespunzătoare în rândul naţionalităţi maghiare.
Numai că tolerarea şi finanţarea de către autorităţile statului român a unor manifestări de genul celor de la Gheorghieni, desfăşurate sub deviza lui Wass Albert - „Transilvania să fie din nou ceea ce a fost” -, străine de statul de drept, s-ar putea ca într-o zi să să ne coste
foarte scump.

PSD sta pe faras

Social-democratii il acuza pe Boc ca forteaza, la ordinul Presedintelui, ruperea Coalitiei prin asumarea raspunderii pe Educatie * PDL va forma o noua majoritate prin cumpararea unui pachet de 18 parlamentari pesedisti

Pesedistii au informatii ca li se pregateste evacuarea de la Palatul Victoria, iar pedelistii vorbesc explicit despre excluderea social-de­mo­cratilor de la guver­nare. Scenariul privind ruperea Coalitiei la inceputul saptamanii viitoare, cand premie­rul Boc vrea sa anga­jeze raspunderea Exe­cutivului pe o serie
de acte normative, inclu­siv pe legile Educatiei, incinge spiritele in ambele tabere.
O noua strategie atribuita echipei de campanie a candidatului PSD Mircea Geoana, prezentata ieri de Mediafax, dezvaluie cateva scenarii analizate in aceste zile in laboratoarele din Kiseleff. Unul se refera la intentia premierului de a o remania pe Ecaterina Andronescu de la Educatie, la 1 septembrie, iar celalalt se bazeaza pe o informatie detinuta de "V.H." (Viorel Hrebenciuc - n.red.), conform careia PDL tatoneaza 18 parlamentari PSD pentru a-i racola si determina ruperea Coalitiei.
In nota strategica se apreciaza ca scandalul Elena Udrea va avea o evolutie mai periculoasa pentru Traian Basescu decat scandalul Monica Iacob-Ridzi, iar implicarea sefului statului in scandalul afacerilor
cu armament i-ar putea aduce acestuia pierderi "devastatoare" de imagine. In document se afirma ca scaderea lui Basescu in sondaje si atitudinea defensiva a acestuia in urma scan­dalurilor Ridzi-Udrea-Mircea Basescu "pot determina gesturi radicale" din partea presedintelui. "Gestul radical" la care ar recurge seful statului consta, in opinia pesedistilor, in fortarea ruperii Coalitiei de guvernare prin remanierea unilaterala a ministrului Educatiei si racolarea a 18 parlamentari PSD care sa asigure
supravietuirea in Parlament a actualului Guvern.
"In acest moment, doar o schimbare brutala a configuratiei politice ar putea sa-i ofere lui Traian Basescu sperante pentru acoperirea agendei media si pentru o redresare inainte de campanie" - argumenteaza autorii documentului. Provocarea unei situatii de criza in Coalitie, care sa duca, eventual, la iesirea PSD de la guvernare, ar fi dublata de inceputul unei ofensive mediatice impotriva familiei lui Mircea Geoana. Astfel, analistii pesedisti iau in calcul aparitia, tot incepand cu 1 septembrie, a unor "dezvaluiri" de tip "Armagedon" care sa aiba ca tinta familia sefului PSD.
Scenariul trei
Pus sa comenteze informatiile din nota interna, deputatul PSD Valeriu Zgonea a declarat ieri, la Realitatea Tv, ca nu a vazut asa ceva, in timp
ce parlamentarul PDL Gelu Visan, prezent in emisiune, a spus ca este vorba despre un produs al "mercenarilor americani" platiti de pesedisti. Tot pe marginea semnalelor privind ruperea Coalitiei, site-ul inpolitics.ro noteaza ca Traian Basescu i-ar fi informat, saptamana trecuta, pe liderii PDL Botosani, ca i-a dat dispozitie premierului Boc ca, pe 2 septembrie, sa revoce din functii toti ministrii PSD.

Se scumpesc ţigările, de la 1 septembrie

Producătorii de ţigarete din România se pregătesc să majoreze
preţul ţigărilor cu 40 de bani/pachet, de la 1 septembrie. Scumpirea
este provocată de majorarea accizei de tutun de la 57 la 64 euro/mia de
ţigarete.
Potrivit reprezentanţilor companiilor
de profil, scumpirea din
septembrie urmează celei din luna iunie, când preţul ţigărilor a fost
majorat cu 30 de bani/pachet.

Primarul Radu Mazăre - cercetat de ANI pentru că a dat bani omului de afaceri Radu Mazăre

Primarul Constanţei, exoticul pesedist Radu Mazăre, a ieşit såmbătă la rampă şi a anunţat public că este cercetat de către Agenţia Naţională de Integritate (ANI) într-un al treilea dosar, pentru conflict de interese, dar deocamdată nu cunoaşte mai multe amănunte despre acesta.
„Am un alt treilea dosar la ANI, fiind cercetat pentru conflict de interese. Ca atare, din două în două zile stăm cu avocaţii şi între picături ne mai ocupăm de oraş şi de case
. Nu ştiu amănunte, că aşa îmi spune în hårtiuţa primită aseară, că sunt cercetat într-un nou dosar pentru conflict de interese. Se va duce avocata luni şi o să văd despre ce e vorba. Dar m-am obişnuit. Cred că nu va dori nimeni să candideze la funcţia de primar al Constanţei pentru că îţi trebuie nervi tari ca să stai din două în două zile să primeşti anchete şi cercetări, şi hårtiuţe, şi avocaţi. Poate să mă cerceteze şi de zece ori, nu am absolut nicio problemă“, a declarat Radu Mazăre. Dacă se ştie cu conştiinţa curată şi cu afacerile în regulă, Radu Mazăre ar trebui să fie extrem de calm şi să răspundă fără ură şi patimă tuturor solicitărilor instituţiilor statului. Şi, întrucåt domnia sa a declarat că nu ştie de ce este cercetat de ANI pentru conflict de interese, ne-am făcut datoria de a-i informa pe cititorii noştri, inclusiv pe edilul Constanţei, în legătură cu dosarele la care lucrează inspectorii de integritate.

Potrivit surselor noastre, Radu Mazăre este cercetat de către ANI în trei dosare legate de averea primarului pesedist, starea sa de incompatibilitate şi conflictele de interese. Dacă despre primele două Mazăre ştie despre ce este vorba, în cel legat de conflictul de interese, primarul Constanţei se declară total
neştiutor. Sursele noastre ne-au informat că inspectorii ANI verifică, în acest dosar, contractele acordate cu generozitate de primarul Radu Mazăre unor firme care aparţin chiar omului de afaceri Radu Mazăre, precum şi partenerilor săi tradiţionali de afaceri şi de politică.

Contractul cu Conpress Group - călcâiul lui Ahile

Potrivit surselor noastre, primarul Constanţei este investigat de către inspectorii de integritate pentru contractul de 800.000 de euro prin care acesta a cumpărat ştiri pozitive la o televiziune locală, pentru contractele în valoare de 1,8 milioane de euro acordate tot pentru servicii de acest gen, precum şi pentru contractul modest de 62.000 lei dat de primarul Radu Mazăre acţionarului de la Conpress Group, Radu Mazăre.
Deşi poate părea nesemnificativ, pentru că are o valoare de doar 61.887 de lei, contractul încheiat între Primăria Constanţa şi Conpress Group SRL, scos la lumină de „Săptămâna Financiară“, ar putea pune capăt domniei lui Mazăre la Constanţa. Este pentru prima dată când, din neglijenţă, primarul Radu Mazăre lasă urme şi, în calitate de ordonator de credite, îşi dă lui, prin procedură de cerere de ofertă
la care a fost singurul participant, un contract din bani publici.

Contractul cu pricina a fost încheiat în data de 30 iulie 2008 între municipiul Constanţa şi SC Conpress Group SRL (companie deţinută de Radu Ştefan Mazăre, Nicuşor Constantinescu, Sorin Gabriel Strutinsky şi Mihail Cârciog) şi demonstrează, negru pe alb, că primarul Radu Mazăre şi-a plătit chiar lui 61.887 de lei. Prin acest contract, Radu Mazăre a încălcat cu bună ştiinţă sau inconştienţă articolul 76, alin. (1) din Legea 161/2003, modificată, care spune că „primarii şi viceprimarii sunt obligaţi să nu emită un act administrativ sau să nu încheie un act juridic ori să nu emită o dispoziţie, în exercitarea funcţiei, care produce un folos material pentru sine, pentru soţul său ori rudele sale de gradul I“. Odată cu acest contract, Mazăre a călcat pe bec, devenind astfel vulnerabil, întrucât conflictul de interese este mai mult decât evident. Astfel, pentru 61.000 de lei, Mazăre ar putea pierde fotoliul de primar al Constanţei şi, odată cu acesta, şi toate avantajele politice şi economice în zonă.

Scandalul WC-urilor. Razboi intre Elena Udrea si patronatele din turism

Elena Udrea a rupt prietenia cu Asociatia Nationala a Agentiilor de Turism (ANAT). Aceasta desi, in urma cu mai putin de o luna, ANAT sarea in apararea ministrului turismului, dupa ce presa reclama
alocarea unui buget prea mare pentru actiuni de promovare in strainatate. Motivul disputelor dintre cele doua parti: toaletele publice din zonele turistice. Pe de o parte, ANAT acuza Ministerul Turismului (MT) de neimplicare in rezolvarea acestei probleme. Pe de alta parte, reprezentantii MT afirma ca presedintele asociatiei, Corina Martin, ar avea un interes vadit in aceasta afacere
.

Ministerul Turismului si Asociatia Nationala a Agentiilor de Turism (ANAT) se razboiesc prin intermediul comunicatelor de presa. Dupa ce ANAT a dat publicitatii un comunicat in care acuza lipsa de interes a MT fata de inexistenta toaletelor publice, reprezentantii MT lanseaza un atac direct la adresa Corinei Martin, presedintele ANAT.
„De la Ministerul Turismului nu s-a primit pâna în prezent nici un raspuns. Ne surprinde dezinteresul fata de o problema de infrastructura atât de usor de rezolvat (amplasarea de toalete pentru turisti), mai ales în conditiile în care se deruleaza campanii de milioane de euro pe televiziuni externe. Este un paradox: daca nu ne intereseaza rezolvarea problemelor de infrastructura, pornind de la subiectul “minor” al amplasarii de toalete pentru turisti, de ce ne luptam pentru promovare externa cu atât interes?”, se arata in comunicatul ANAT.
Replica Ministerului Turismului a venit prompt si cu tinta directa. „Daca familia sau prietenii d-nei Corina Martin, presedinta ANAT, doresc sa vânda toalete ecologice catre administratiile publice locale, îi recomandam acesteia sa se adreseze primariilor conduse de colegii lor din PSD. Ne surprinde pozitia d-nei Corina Martin fata de actiunile ministerului de promovare externa a României ca destinatie turistica, cu atât mai mult, cu cât aceste actiuni ajuta agentiile de turism sa îsi sporeasca veniturile. Constatam cu regret ca, sub presedintia d-nei Martin, ANAT risca sa se transforme, prin pozitii ca cele exprimate public astazi, dintr-o asociatie reprezentativa pentru agentiile de turism într-un instrument PSD folosit în batalia politica”, precizeaza un comunicat al Ministerului Turismului.

«Gardianul» a fortat publicarea contractului cu Eurosport
In urma dezvaluirilor din „Gardianul” referitoare la posibila modificare a contractului cu Eurosport si CNN, Ministerul Turismului a publicat documentul, sambata, pe pagina de internet a institutiei. Insa postarea apare cu alta data decat cea reala. Practic, desi contractul a fost facut public abia in data de 22 august, pe pagina web apare ca fiind publicat inca din data de 6 august. Aceasta in conditiile in care insusi ministrul de resort Elena Udrea recunostea in data de 20 august ca inca nu a publicat contractul si promitea ca a doua zi va aparea pe site. Declaratia Elenei Udrea a fost facuta in cadrul emisiunii „Editie speciala” moderate de Oana Stancu la Realitatea TV.
„Nu exista nici o obligatie sa puna cineva ceva pe site. Noi, Ministerul Turismului, suntem singurul minister care a facut lucrul acesta. Am luat decizia in luna iunie pentru ca nu mai faceam fata sa tot raspundem la atatea solicitari din partea presei si a anumitor institutii, ONG-uri de fapt, am luat decizia sa punem contractele pe site in ordinea in care se arata interesul presei pentru ele. Acum insa se face o vina ca nu sunt toate publicate pe site. Nu, nu avem nici o obligatie. Am pus contractele care au suscitat un interes mai mare. Maine (vineri 21 august, n.r.) va aparea pe site contractul cu Eurosport”, a declarat Elena Udrea.
De altfel, comisia de ancheta in cazul Udrea suspecteaza ca, pe pagina web a ministerului, mai multe documente au fost publicate cu date false, dupa demararea activitatii comisiei. Presedintele comisiei de ancheta, Ludovic Orban, a declarat in mai multe randuri ca pe pagina de internet a ministerului au fost publicate documente si contracte de achizitie incomplete, pe 11 sau 12 august, în dreptul carora a fost trecuta o data de postare din luna mai sau iunie. In plus, contractul „Romania – Land of choice”, in valoare de 1,6 milioane de euro, reprezinta una dintre cele mai importante achizitii aflate in vizorul comisiei parlamentare care ancheteaza modul in care Ministerul Turismului a cheltuit banii publici.

Multe semne de intrebare asupra contractului Eurosport
Ziarul „Gardianul” a mai semnalat ca documentul
incheiat intre Ministerul Turismului si cele doua canale de televiziune, Eurosport si CNN, ar fi fost modificat dupa declansarea scandalului de presa si infiintarea comisiei de ancheta in acest caz. Acest lucru a fost insa infirmat de Elena Udrea, care a dat vina pe departamentul de comunicare al ministerului pentru inadvertentele aparute intre comunicatul de presa difuzat in ziua anuntarii castigatorilor licitatiei si datele reale prevazute in contract.
Mai exact, desi in 14 iulie MT anunta printr-un comunicat ca 550 de spoturi vor fi difuzate pe Eurosport, 475 pe Eurosport 2 si 529 pe CNN, ulterior ministerul a anuntat intr-o adresa transmisa ziarului noastru ca nu se va difuza nici un spot pe Eurosport 2, ci doar pe Eurosport si CNN. O oferta din partea reprezentantilor canalului de sport pentru difuzarea a aproape jumatate dintre clipuri pe Eurosport 2 a existat, dupa cum arata si „Centralizatorul ofertei
finale pentru derularea campaniei pe postul Eurosport”. Insa difuzarea pe Eurosport 2 nu s-ar fi incadrat in cerintele caietului de sarcini.
Totodata, „Gardianul” a aratat ca, desi contractul de promovare a fost semnat abia pe 6 august, in mod ciudat, pe Eurosport si CNN se difuzau deja spoturile inca din data de 1 august.

Politist, misiune de criza. Nume de cod: "Whisky"

Intr-o perioada de criza severa, Ministerul Administratiei si Internelor (MAI) a cumparat, prin sistemul de achizitii publice, zeci de mii de sticle cu whisky, coniac, gin, tuica, vinuri si bere. Valoarea: 140.000 de euro numai in primele patru luni dupa aprobarea bugetului institutiei pe 2009. Cele mai multe livrari au fost trimise la "depozitul din sos. stefan cel Mare nr. 7 (stadionul Dinamo)", Hotel Excelsior Brasov, Hotel Turist Predeal si, mai spre vara, la Hotel Meridian din Mamaia, bazele de distractie ale politistilor, care, se vede treaba, se trateaza de recesiune cu bauturi fine. Contractele sunt castigate, an de an, de aceleasi firme, iar o buna parte dintre acestea sunt atribuite prin negociere
directa, pe motiv de "extrema urgenta". Adica trebuia asigurata "continuitatea activitatii de hranire in cadrul complexurilor si bazelor de agrement".


Whisky J. Walker 0,7 l – 300 sticle, whisky J. Daniels 0,7 l – 600 sticle, whisky Grants 0,7 l – 300 sticle, coniac Jidvei 0,7 l – 180 sticle, gin Beefeater 0,7 l – 200 sticle, tuica – 10 l,
palinca – 10 l si alte sute de sticle, cu alte tipuri de bauturi alcoolice distilate, in valoare totala de 37.800 de euro, reprezinta cea mai recenta achizitie prin licitatie publica desfasurata de Ministerul Administratiei si Internelor in luna iulie 2009. Tot in iulie, Directia Economico-Administrativa a ministerului a mai cumparat
vinuri de 21.000 de euro si bere de 11.200 de euro, impovarand si mai tare bugetul de stat. Zilele trecute, conducerea MAI se plangea ca nu mai are bani sa plateasca chiriile politistilor.


Zeci de mii de sticle de bauturi alcoolice au fost cumparate de Ministerul de Interne de la inceputul acestui an, mai precis din aprilie, adica dupa ce s-a aprobat bugetul institutiei. Locurile in care ajung aceste bauturi sunt hotelurile din bazele de distractie pe care fosta guvernare PSD le-a daruit spre administrare ministerului. HG 787/2003, semnata de premierul de atunci Adrian Nastase si de ministrul de Interne in functie la acea data, Ioan Rus, precizeaza ca "se aproba infiintarea pe langa Ministerul Administratiei si Internelor si structurile acestuia a urmatoarelor activitati: a) administrarea complexurilor si bazelor de agrement, a caselor de odihna si de oaspeti". Pe baza acestui act, in hotelurile din administrarea MAI au inceput sa curga rauri de alcool, iar cateva firme – abonate la castigarea contractelor – au inceput sa-si dubleze profiturile de la an la an.

Contracte bune de pus in rama
Firma Sorla SRL din Constanta
, care castiga fara emotii toate licitatiile pentru tarie organizate de MAI, avea in 2003 un profit de 685.000 lei noi. Pana atunci, profitul crescuse incet, in medie, cu 100.000 lei
pe an. Deodata, in 2004, profitul se dubleaza si ajunge la 1.265.000 lei, iar in 2006 atinge 2.160.000 lei. Sorla SRL este detinuta de un personaj necunoscut, George Orlando Ghiuri, a carui sotie, Zoe, este si ea administrator. Cu un asa succes, familia Ghiuri, impreuna cu tatal lui Orlando, Dumitru Ghiuri, si-a extins aria de interes si s-a apucat de vreo doi ani si de un alt business: constructiile de imobile, prin firma Sunrise Tours SRL.


Revenind la licitatiile MAI pentru bauturi alcoolice distilate, mereu castigatoarea Sorla iese invingatoare in lupta pentru contracte si pentru ca, cel putin anul acesta, nu a concurat cu nimeni: a fost singurul ofertant si deci i-au revenit toate cele trei contracte prin care MAI a cumparat whisky, gin, coniac si alte tarii.
Pentru varietate, politistii au comandat si vinuri. Zeci de tone de vin au ajuns ori urmeaza sa ajunga in paharele celor de la Interne. Pentru vacantele pe care le-au planuit la hotelul din Mamaia, politistii au ales, de exemplu, sa se relaxeze cu vin Aligote alb – 1.500 litri, Cabernet Sauvignon sec – 1.500 sticle de 0,75l, Muscat Ottonel – 700 l, Merlot Vampir – 800 sticle, Feteasca Regala – 2.500 sticle plus 2.000 litri vrac, Riesling Jidvei – 1.500 sticle, Riesling Italian Recas – 1.500 sticle, Dry Muscat Jidvei – 2.000 sticle. Contractele pentru livrarea de vinuri sunt castigate cel mai des de Alcovin SRL Macin din judetul Tulcea, detinuta initial de un bielorus caruia nu-i mergeau prea bine afacerile. Dar acum asociat in firma este si un consilier local, Serghei Cozma, care, desi a fost ales in comuna Carcaliu, pare a avea ceva vizibilitate: in 2002, pe cand Cozma avea doar firma Spicoza SRL, fostul presedinte Ion Iliescu i-a acordat Crucea Nationala Serviciul Credincios clasa a III-a, la propunerea ministrului de atunci si de acum al Agriculturii, Ilie Sarbu. Distinctia i-a fost conferita de Ziua Nationala a Romaniei, pentru "competenta, spirit de initiativa in adoptarea unor mijloace de exploatare agricola moderne, precum si pentru eforturile sustinute in vederea dezvoltarii agriculturii romanesti". In firma Alcovin mai este asociat si un avocat din Tulcea, Bogdan Marian Pavel. Dar Alcovin nu a pus monopol pe contractele cu Ministerul de Interne, a mai lasat loc, din cand in cand, si pentru Sorla SRL, si pentru Cramele Odobesti, si pentru alti distribuitori precum NMC SRL, DHS Distribution SRL. Printre firmele care au castigat licitatia MAI pentru vinuri din data de 22 decembrie 2008 se numara si Marang SRL din Bucuresti, care nu are actionariatul la vedere, dar se pare ca are legatura cu omul de afaceri Remus Posea, fostul sot al prezentatoarei TV Iuliana Marciuc.

Dupa vin, tone de bere
Nu doar whisky si vinuri consuma cei de la Interne in bazele de agrement, ci si bere. Multa. Tone. La ultima achizitie publica de bere – in valoare de 11.200 euro – s-au adjudecat, numai pentru depozitul din Bucuresti, situat in strada Leaota nr. 2A, sector 6, urmatoarele: Carlsberg sau echivalent – 2.000 cutii, Tuborg sau echivalent – 3.000 cutii, Skol sau echivalent – 4.000 cutii, Bud Super Strong sau echivalent – 100 sticle, Corona sau echivalent – 100 sticle, bere vrac Carlsberg sau echivalent – 1.200 l, bere vrac Tuborg sau echivalent – 2.400 l, bere vrac Skol sau echivalent – 3.000 l, bere fara alcool Bergenbier sau echivalent) – 1.500 cutii. Au mai plecat si spre hotelurile din Brasov si Predeal ceva cantitati, dar mai mici. Castigatorul fara emotii al tuturor licitatiilor pentru bere organizate de MAI este firma Carlsrom Beverage SRL. De fiecare data, la toate licitatiile a fost unicul ofertant si, prin urmare, unicul invingator fara concurenta. Compania Carlsrom Beverage este detinuta de George Octav Cobzareanu, un cunoscut om de afaceri, reprezentantul Tuborg in Romania si membru in Consiliul de Administratie al clubului de fotbal Rapid Bucuresti.


Din tot preaplinul, Ministerul Administratiei si Internelor a luat si o hotatrare sanatoasa: n-a mai cumparat tigari. Ultima licitatie publica in care cei de la MAI au achizitionat tigari a fost in luna mai 2007. S-au cumparat cu acea ocazie: 151.790 pachete de tigari, 16.240 cutii de bere, 18.050 litri vin vrac, 2.716 sticle vin imbuteliat, 857 sticle de bauturi alcoolice distilate si 20.000 de chifle. Licitatia, in valoare totala de 48.600 euro, a fost castigata tot de firmele enumerate mai sus.

luni, 10 august 2009

Nokia lanseaza E52, un smartphone din popor

inlandezii de la Nokia au anuntat un nou smartphone din seria E, dedicat in primul rand utilizatorilor de business. Cu toate acestea E52 nu are nimic care sa impiedice utilizatorul normal in a-l folosi in scop personal.

Ca si constructie, Nokia E52 seamana foarte bine cu E75 , cu exceptia tastaturii QWERTY. Acelasi ecran, acelasi gen de taste si acelasi Symbian. In alta ordine de idei, Nokia E52 dispune de un ecran QVGA de 2.4 inch, suport GPS, HSDPA (viteza
de pâna la 10.2 Mbps) si o modesta camera foto de 3.2 MP.

Windows 7 e atacat de Mozilla şi Opera

Noua versiune de Windows a celor de la Microsoft stârneşte noi valuri de plângeri pentru comportament anticompetitiv din partea rivalilor care consideră că noul sistem de operare oferă un avantaj anticoncurenţial pentru browserul Internet Explorer, informează Financial Times. Microsoft a respins acuzaţiile, afirmând că softul este o versiune aflată în testare şi are ca ţintă numai o serie redusă de utilizatori de calculatoare experimentaţi.

“Potrivit unei prime analize, modul de utilizarea a sistemului de operare Windows urmăreşte schimbarea dinamicii pieţei browserelor”, afirmă Mitchell Baker din partea Mozilla, care dezvoltă browserul open-source Firefox. “Ceea ce am văzut până acum este un exemplu clar al modului în care monopolul deţinut de Microsoft dăunează competiţiei cu produsele similare”.

La rândul său, Opera, dezvoltatorul norvegian al browserului cu acelaşi nume, acuză Microsoft de practice anticoncurenţiale, prin intermediul unei plângeri înaintate Comisiei Europene. “Situaţia actuală scoate la iveală problema care există pe piaţa browserelor. Este cu siguranţă un subject despre care vom mai discuta”, afirmă Hakon Wium Lie, purtătorul de cuvânt la departamentului tehnic de la Opera.
Plângerile au început să apară după ce Microsoft a lansat marţi o versiune trial gratuită a Windows 7. Softul urmează să fie comercializat spre finalul anului.

Utilizatorii de PC-uri care îşi instalează noul sistem de operare sunt forţaţi prin intermediul unei “setări expres” să folosească Internet
Explorer. Prin aceasta, Internet Explorer devine softul prestabilit pentru navigarea pe web, chiar dacă anterior erau folosite alte browsere, pretind rivalii Microsoft.

Microsoft a răspuns acuzaţiilor făcând trimitere la o postare pe blog a unui inginer de la Microsoft prin care acesta explica utilizatorilor că pot continua să folosească browserul pe care îl doresc dacă au ales o setare personalizată în momentul în care fac upgrade-ul. Oricum, concurenţii Microsoft argumentează că acest lucru este destul de complicat şi puţini utilizatori optează pentru personalizarea softului.
Nu este încă destul de clar modul în care ultimele acuzaţii vor influenţa decizia Comisiei Europene care este aşteptată să fie luată pe 3 iunie.

Sistemul de operare Windows 7 este disponibil pentru download în versiunea „release candidate” sau RC şi va putea fi utilizat gratuit până pe 1 iunie 2010. Din păcate pentru utilizatori, începând cu 1 martie 2010 Windows 7 RC1 va începe să se închidă automat la fiecare două ore.

Terapia prin film: de la teama de înălţime la traumele din copilărie

Un an bun“ este o lecţie potrivită pentru cei aflaţi în crize existenţiale, pe când „Războiul Rozelor“ este ideal pentru cuplurile în dificultate.

Suferi de rău de înălţime? Ţi se pare că viaţa nu mai are nici o noimă? Nu te mai împaci cu partenerul? Poate că ai nevoie de un psihoterapeut. Sau poate că mai bine vezi un film bun. Dar şi mai bine e să le faci pe amândouă, spun psihologii. Creată în 1999 peste Ocean, terapia prin film începe să-şi facă loc şi în cabinetele de la noi. „Multă vreme psihologii au privit filmul ca pe ceva superficial, ca pe un simplu
mijloc de divertisment. Din fericire, şi-au dat seama că teatrul, muzica, literatura sunt forme vechi de terapie, folosite foarte bine în antichitate.

Apoi şi-au orientat atenţia spre cinematografie şi alte forme moderne de artă”, aminteşte psihoterapeutul Elena-Claudia Rusu. Doctor în psihologie, ea a lansat în această săptămână volumul „Psihologie şi cinematografie. Funcţiile psihosociale ale filmului“ (Editura Cartea Daath), după care va urma un al doilea volum dedicat terapiei prin film.

Filmoterapia nu este un „panaceu“, atrage atenţia autoarea. Este o tehnică folosită complementar terapiei, la fel cum alţii folosesc desenul sau basmul. Prin toate acestea, pacientul e îndemnat să conştientizeze probleme împinse în inconştient şi să găsească eventuale soluţii. „Într-o terapie de grup, o clientă a reacţionat cu furie şi încordare faţă de personajul unei mame extrem de tiranice. Ea însăşi a fost surprinsă de reacţia accentuată. Ne-am dat seama că era o asemănare faţă de relaţia cu mama ei“, exemplifică Elena-Claudia Rusu. Specialista atrage atenţia că terapeutul selectează cu atenţie filmele, în funcţie de fiecare caz. „Nu recomand filme cu abuzuri fizice unor persoane care au trecut de curând prin aşa ceva. N-aş pune «Bliss» («Extaz») cuiva care a fost abuzat în copilărie decât după ce am avea o bună relaţie terapeutică, am discuta despre amintiri şi despre trauma în sine“, spune psihologul format în terapii cognitiv-comportamental.

Un film bine ales nu doar că scoate la iveală experienţe neplăcute şi uitate, dar oferă soluţii şi chiar modele de viaţă. În comedia romantică „Un an bun“, personajul jucat de Russell Crowe este un bancher londonez care ajunge să schimbe mediul stresant urban pe un conac din Provenţa. „Am folosit filmul cu un om de afaceri
prosper care trecea printr-o criză personală. Asociind şi alte tehnici clasice, l-am ajutat să înţeleagă ce contează de fapt pentru viaţa lui. Şi-a schimbat locul de muncă, n-a mai acordat importanţă numai banilor
şi şi-a construit o casă
la ţară“, spune psihoterapeutul Elena-Claudia Rusu. Sugestii pot găsi şi cuplurile aflate în dificultate. Un film celebru care vorbeşte despre jocurile psihologice în cuplu ar fi „Războiul rozelor“, cu Kathleen Turner şi Michael Douglas, exemplifică psihologul. De folos, spunea ea, poate fi şi clasicul „Vertigo“ („Ameţeală“), semnat de Alfred Hitchcock. „Pacientul poate sta în siguranţă pe canapea acasă, privind cum anume procedează personajul cu teamă de înălţime. Uneori poate că ce contează pentru el este doar scena cu scara“, spune Rusu.

The Sims 3 pe iPhone

Electronic Arts a anunţat că jocul se va lansa pe 2 iunie 2009 pe PC iar pentru versiunile MAC şi iPhone lansarea va avea loc tot în această vară.

EA Mobile a făcut o demonstraţie video pentru jocul The Sims 3 în versiunea pentru iPhone. Jocul va avea grafica 3D şi un nivel ridicat al detaliului în versiunea pentru iPhone.
Producătorii jocului au declarat că jucătorii vor putea să asculte piesele preferate, împreună cu personajele lor, muzica încărcată pe telefon prin iTunes.

MotorStorm Arctic Edge, trailer nou

rimul joc MotorStorm era axat pe curse pe trasee noroioase şi a fost lansat doar în versiunea pentru PS3.

MotorStorm Arctic Edge le va oferi jucătorilor o schimbare de peisaj. Aceştia vor conduce bolizii din joc prin Alaska şi vor avea parte de trasee dificile care cu gheaţă, avalanşe şi poduri care se pot prăbuşi în orice moment.

MotorStorm Arctic Edge are 12 trasee cu mai multe rute şi le va oferi jucătorilor posibilitatea de a intra în competiţie în mod multiplayer care suportă maximum 8 jucători.

Jocul se va lansa în versiunile pentru PSP şi PLAYSTATION 2 în iarna anului 2009.

Blocarea accesului la net: doar cu ordin judecatoresc Blocarea accesului la net: doar cu ordin judecatoresc

Parlamentul European a aratat inca o data ca nu priveste deloc cu ochi buni
intentia de blocare a accesului la internet al cetatenilor. De aceea, a respins ieri intregul pachet de reforma in telecomunicatii al Uniunii Europene.
chiar si daca este vorba despre cei suspectati ca descarca ilegal continut online, deconectarea lor nu ar trebui sa se faca in nici un caz direct de catre furnizorii de servicii
de internet, au sustinut europarlamentarii. Acest lucru poate fi decis numai in justitie.


De aceea, intregul pachet de reforma in domeniul telecomunicatiilor a fost retrimis la negocieri, parlamentarii temandu-se ca, fara un ordin judecatoresc, drepturile utilizatorilor de internet ar putea fi pe alocuri incalcate. "In lipsa unei decizii prealabile din partea autoritatilor judiciare nu se poate impune nici o restrictie a drepturilor si libertatilor fundamentale ale utilizatorilor finali ai internetului
– a reiterat Parlamentul European in pozitia sa din prima lectura cu privire la pachetul legislativ Telecom", se arata in comunicatul Parlamentului European.
Amendamentul a fost sustinut de europarlamentarii suparati de propunerea recenta a Frantei de a introduce la nivel national o lege privind deconectarea de la internet a utilizatorilor care descarca in mod ilegal si repetat (de trei ori la rand) continut de pe internet si reprezinta o victorie de ultim moment a parlamentarilor care vor sa faca mai dificila blocarea accesului online al unui abonat suspectat ca descarca ilegal materiale protejate de copyright.


In varianta aprobata de statele membre, utilizatorul avea dreptul sa conteste la un tribunal independent o masura de acest tip a autoritatilor, dar nu se spunea nimic despre obligativitatea existentei unui ordin judecatoresc.
Ministrii Telecomunicatiilor din UE se vor reuni la 12 iunie si au optiunea de a accepta amendamentul, pentru a evita medierea din Parlament. "Problema deschisa este prea importanta pentru cetateni pentru a esua", a declarat purtatorul de cuvant al comisarului pentru Telecomunicatii, Viviane Reding, autoarea proiectului de lege.

Hobbiţii nu au fost inventaţi de J.R.R. Tolkien, au existat cu adevărat

Cu o înălţime de doar un metru şi o greutate de doar 30 de kilograme
, "Hobbiţii" au trăit pe insula indoneziană Flores până în urmă cu aproximativ 8000 de ani, afirmă cercetătorii.

Echipa care a descoperit micile rămăşiţe în peştera Liang Bua de pe insula Flores susţine că populaţia de "Hobbiţi" aparţinea speciei Homo floresiensis, catalogată în afara grupului Homo sapiens. Aceeaşi echipă afirmă că "Hobbiţii" sunt descendenţii unei specii umane preistorice - posibil Homo erectus - ai cărei indivizi au ajuns pe insula din sud-estul Asiei cu mai mult de un milion de ani în urmă.

De-a lungul anilor, spun oamenii de ştiinţă, corpurile "Hobbiţilor" s-au micşorat din cauza unui proces de selecţie naturală denumit de către cercetători "island dwarfing" (sistarea procesului de creştere din cauza existenţei într-un mediu insular). Cu toate acestea, unii cercetători afirmă că "island dwarfing" nu justifică dimensiunile mici ale creierului indivizilor acestei specii - 400 cm cubi (1/3 din dimensiunea actuală a creierului uman). În ciuda dimensiunilor reduse
ale creierului, "Hobbiţii" erau capabili să producă unelte complexe din piatră.

Un alt studiu, realizat de Eleanor Weston şi Adrian Lister de la Muzeul de istorie naturala din Londra, a analizat fosilele mai multor specii de hipopotami preistorici. Rezultatele au fost comparate apoi cu analiza fosilelor de hipopotami descoperite pe insula Madagascar.

"Craniul H. floresiensis este posibil să fie craniul Homo erectus, dar ale cărui dimensiuni s-au redus ca urmare a existenţei într-un mediu insular", afirma Dr. Weston, unul dintre paleontologii muzeului. "Analiza fosilelor de hipopotami pigmei din Madagascar, al căror creier este incredibil de mic în comparaţie cu dimensiunile corpului, sugerează că şi în cazul lui H. floresiensis situaţia este similară, şi că ar putea fi rezultatul izolării pe insulă."

Cea mai mare centrala de cogenerare pe biomasa inaugurata la Radauti

Cea mai mare centrala de cogenerare pe baza de biomasa din Romania a fost inaugurata, joi, la Radauti, de o companie austriaca. Centrala are o capacitate totala de 22 MW, din care 17 MW energie
termica si 5 MW energie electrica, investitia ridicandu-se la 20 de milioane de euro, potrivit Agerpres.

Proprietarul
grupului austriac, Gerald Schweighofer, a declarat la inaugurare ca Romania are un potential foarte mare de biomasa, iar aceasta centrala reprezinta un prim pas. Totodata, el a anuntat ca, luna viitoare, va inaugura la Sebes o alta centrala de cogenerare pe biomasa, cu o putere la jumatate fata de cea din Radauti si ca intentioneaza sa investeasca inca 25 - 30 de milioane de euro intr-o alta centrala de acest tip, cel mai probabil tot in Sebes, ce va avea o capacitate de 8,5 MW de energie electrica.

Schweighofer a apreciat ca in Romania este un potential enorm de biomasa nu numai din sectorul forestier si si-a manifestat intentia de a organiza puncte de colectare unde fiecare debitor de vegetatie ar putea aduce materia prima pentru biomasa. La pornirea centralei de la Radauti au fost prezenti presedintele Fondului de Mediu, Vlad Marcoci, prefectul judetului Suceava, Sorin Arcadie Popescu, si presedintele Consiliului Judetean Suceava, Gheorghe Flutur.

Presedintele CJ a apreciat ca investitia realizata la Radauti de firma
austriaca Holzindustrie Schweighofer este "un pas spre marirea gradului de independenta energetica a tarii", precizand ca Executivul de la Bucuresti a sprijinit investitia cu aproximativ 5 milioane de euro de la Fondul de Mediu.

Centrala de cogenerare inaugurata la Radauti este operata de firma Gerfor si consuma 40 de metri steri de biomasa pe ora, energia termica produsa urmand sa fie folosita la uscarea cherestelei din fabrica Holzindustrie Schweghofer din apropiere, dar si la incalzirea a 7.000 de apartamente
din municipiul Radauti.

Energia electrica va fi furnizata in sistemul energetic national. Holzindustrie Schweighofer a investit pana in prezent in Romania 260 de milioane de euro in doua fabrici de prelucrare a lemnului
, avand peste 1.200 de angajati.

Olimpicii internaţionali vor da bacalaureatul la Tulcea

Aproape 400 de olimpici români vor începe la sfârşitul lunii mai examenul special de bacalaureat.

Olimpicii internaţionali care termină anul acesta clasa a XII-a vor da bacalaureatul într-o sesiune specială, la Colegiul Naţional "Delta Dunării" din Tulcea. Ministerul Educaţiei va organiza examenul în perioada 25 mai-4 iunie, iar olimpicii trebuie să se înscrie cu două zile înainte, pe 23 şi 24 mai. Pe 25 mai se va susţine proba orală la limba şi literatura română. În intervalul 27 mai-1 iunie se vor desfăşura probele scrise, respectiv cea la limba şi literatura română, proba obligatorie
şi cea la alegere corespunzătoare profilului şi specializării absolvite şi proba la o disciplină la alegere din celelalte arii curriculare ale profilului.

Alte două reţineri în cazul „Fabrica de permise” Covasna

e pe lângă Tribunalul Covasna a emis, în această după-amiază, două ordonanţe de reţinere, în cazul „Fabricii de Permise” din Sfântu Gheorghe.

Agentul de poliţie Gheorghe Burlacu, de la Serviciul Permise şi Înmatriculari Covasna şi instructorul auto independent, Viorel Zaha, au fost reţinuţi pentru 24 de ore, sub acuzaţia de luare de mită, fals şi uz de fals.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Covasna, Elena Ciobanu, cele două persoane vor fi prezentate, mâine, tribunalului cu propunerea de arestare preventivă. În prezent, cei doi se află în arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţan Covasna.


Reţinerea celor doi survine la două zile după ce instanţa a prelungit cu încă 30 de zile mandatele de arestare ale altor trei inculpaţi: un agent de la permise şi înmatriculări, Dorin Andriesei, un instructor auto

de la şcoala de şoferi „Codreanu” şi un agent de pază, Szekely Karoly. Cei trei sunt cercetaţi în stare de arest preventiv din 12 martie.

Harghita. Jandarm judecat că şi-a făcut casă pe spatele subalternilor

Fostul şef al Serviciului suport logistic din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi (IJJ) Harghita, Ioan Zold, a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu şi este cercetat de Parchetul Militar Cluj pentru delapidare.

Şeful Serviciului Teritorial Anticorupţie Mureş, comisar de poliţie, Bogdan Machedon, care a făcut cercetări în cauză mai mult de un an, spune că fostul şef de la IJJ Harghita şi-a construit o casă
de vacanţă cu ajutorul militarilor din subordine, dar a folosit şi logistica inspectoratului.

„El a cauzat instituţiei o pagubă de 13.257,95 lei, obţinând pentru sine un avantaj patrimonial de 16.922,02 lei. Atât a făcut economii
pentru că nu şi-a angajat oameni pe care să-i plătească”, a arătat comisarul Bogdan Machedon.

Meseriaşi plătiţi din banii
unităţii

Pentru o altă infracţiune, delapidare, dosarul
a fost trimis Parchetului Militar Cluj de pe lângă Tribunalul Militar Cluj. În rechizitoriu se arată că deşi meseriaşii au efectuat diferite activităţi pentru construirea casei de vacanţă a şefului lor în timpul programului
de lucru al unităţii, ei şi-au primit integral toate drepturile băneşti care li s-ar fi cuvenit dacă şi-ar fi îndeplinit atribuţiile de serviciu în timpul programului.

Autorii jafului de la Galaţi, identificaţi

Cei doi autori ai jafului de sâmbăta trecută, de la o casă
de schimb valutar din Galaţi, au fost identificaţi de către poliţişti. Unul dintre ei a fost arestat preventiv pentru 29 de zile, iar celălalt este dat în urmărire generală.

Potrivit şefului Inspectoratului Judeţean de Poliţie, Fănel Aramă, numele celor doi sunt George Alexandru Ion şi Marius Adrian Sava. Acesta din urmă are 24 de ani şi a absolvit doar zece clase.

„Primul autor a fost reţinut în cursul zilei de ieri pe baza de ordonanţă de reţinere în arestul IPJ Galaţi, urmând ca astăzi să fie prezentat la Judecătorie pentru emiterea mandatului de arestare preventivă pentru infracţiunea de tâlhărie”, a declarat Fănel Aramă. În această după-amiază, magistraţii de la Tribunalul Galaţi au admis arestarea pentru 29 de zile a lui Marius Adrian Sava

Al doilea autor a dispărut

Cel de-al doilea presupus autor, George Alexandru Ion, 19 ani, are antecendente penale. „Este gălăţean, dar are rezidenţa în Italia, locuieşte cu mama lui. A venit doar pentru perioada sărbătorilor pascale în Galaţi, a comis fapta, iar după comiterea faptei a dispărut de la domiciliu. Deocamdată, nu putem fi siguri că a plecat către Italia, deoarece ieri dimineaţă a fost văzut pe raza municipiului Galaţi. În prezent, documentele
lui de călătorie, respectiv paşaportul şi cartea de identitate se află în posesia poliţiei. Cel de-al doilea autor este dat în urmărire generală şi i se va întocmi un mandat de arestare în lipsă”, a mai precizat Fănel Aramă.

Braşov: S-au întors urşii „gunoieri”

O ursoaiacă cu doi pui a intrat astăzi, în jurul orei 15.00, în curtea Grupului Şcolar Silvic „Nicolae Rucăreanu” din Braşov, în căutare de hrană. Un grup de elevi însoţit de o profesoară se afla în curte în acel moment, însă nimeni nu a fost rănit.

Deşi câinele de pază lătra puternic, nici profesoara şi nici elevii nu şi-au dat seama că, la doi paşi în urma lor, venea ursoaica cu cei doi pui. În timp
ce cadrul didactic anunţa conducerea liceului despre incident, o parte dintre ei nu au pierdut ocazia de a fotografia ursoaica şi puii cu telefoanele mobile.

Spitalul din Haţeg, lăsat fără personal

Un număr de 25 de angajaţi ai Spitalului orăşenesc din Haţeg au primit, ieri, decizii de concediere, pentru reducerea cheltuielilor. Liderii sindicali au declarat că vor ataca această măsură în instanţă. Cei 25 de salariaţi urmează să fie concediaţi din 4 iunie.

Maramures, Un adolescent de 15 ani a murit dupa ce a cazut de pe bicicleta

Un eveniment nefericit s-a petrecut in localitatea Valenii Lapusului, unde un tanar de 15 ani si-a pierdut viata
in urma leziunilor suferite dupa o cazatura de pe bicicleta
. Politistii din Coroieni au fost sesizati ieri, 6 mai, de un anagajat de la Spitalul Judetean ca la aceasta unitate a fost adus inainte cu o zi un adolescent din localitate care a suferit leziuni grave si care in cursul noptii a decedat.

Investigatiile efectuate de politisti au relevat ca marti, 5 mai, la ora 12.30, un adolescent in varsta de 15 ani din judetul Salaj se deplasa pe bicicleta pe DJ 109, sat Valenii Lapusului.

El a fost dezechilibrat de o minge proiectata in roata din fata a vehiculului de catre un minor in varsta de 16 ani din judetul Salaj care se juca in curtea unui imobil
.

Biciclistul a cazut pe partea carosabila si s-a ranit grav. El a fost transportat la spital unde, din nefericire, a decedat. Politistii continua cercetarile pentru stabilirea cauzelor si imprejurarilor concrete in care s-a produs
accidentul si urmeaza ca in functie de cele constatate sa ia masuri conform legii.

Se asteapta investitor la FC Baia Mare - terenul este pregatit

oi a avut loc Adunarea Generala a clubului FC Baia Mare. Am asteptat cu o oarecare incredere aceasta sedinta. S-a ales si un nou Consiliu de Administratie. Cel mai bun
lucru este sa vina cineva cu bani la FC, iar in sedinta de astazi se pare ca s-a pregatit terenul.

S-a ales un nou Consiliu de Administratie a clubului: Gabriel Zetea (presedinte), Vasile Vlasin (vicepresendinte), Petre Andronic, Calin Bota si Ciprian Chelemen (membri). Acest nou Consiliul de Administratie are mandat pe trei luni si are ca principal obiectiv atragerea fondurilor la club.

De asemenea, a fost luata o masura esentiala: s-a aprobat majorarea capitalului social al clubului cu 20 de miliarde lei. Ce inseamna asta? Ca s-a pregatit portita pentru un eventual investitor care ar dori sa preia clubul in viitorul apropiat. Cat conteaza aceasta marire de capital? Foarte mult. Explicatia: in acest moment, exista 14.183 de actiuni, iar cele 20 de miliarde de lei
vechi inseamna alte 20.000 de actiuni. Asta inseamna ca invetitorul sau grupul de investitori care va da acesti bani
va detine majoritatea pachetului de actiuni. Adica el va fi seful. In plus, Consiliul Local si Consiliul Judetea va ceda actiunile pe care le detine pe 1 Euro (dupa cum au sunat declaratiile date de liderii locali).

Probabil, saptamana ce urmeaza se vor mai rezolva si o parte importanta din restantele financiare, in sensul ca jucatorii isi vor primi o parte din bani. Mai mult nu este ce comenta. Spunem doar ca asteptam acel investitor la echipa, ceea ce inseamna ca prezenta echipei FC Baia Mare in Liga a II-a va fi o certitudine. Apoi, daca tot este cineva care da bani, cu toata sinceritatea, nu credem ca se poate multumi cu putin.

Maine, FC Baia Mare va intalni pe teren propriu pe CFR II Cluj Napoca. Baimarenii doresc sa termine campionatul fara nicio infrangere, ori pentre asta mai trebuie sa reziste inca cinci etape. Din pacate, nu va putea fi folosit golgeterul Paul Batin, care s-a accidentat (a cazut din pom, incercand sa-si ajute tatal la munca
de pe langa casa
).

Aeroportul din Tg. Mures se va închide sase zile pentru lucrari la pista

eroportul din Târgu Mures se va închide, în perioada 11 - 16 mai, pentru efectuarea unor lucrari la pista, unele curse urmând sa fie anulate, iar altele transferate, informeaza Mediafax. Potrivit unui comunicat transmis de conducerea Aeroportului „Transilvania“ de la Târgu Mures - Vidrasau, în perioada în care aeroportul va fi închis se vor executa lucrari de reparatii la pista de aterizare - decolare pe o suprafata de 1.800 de metri patrati. „Ca urmare a procedurilor de achizitie lucrari parcurse si a informarii operatorilor aerieni în prealabil, s-a stabilit ca în perioada 11 mai ora 16.00 si pâna în 16 mai ora 14.00, Aeroportul Transilvania Târgu Mures sa fie închis traficului
aerian pentru reparatii. Operatorii aerieni (Tarom, Malev, Wizzair) au informat din timp
pasagerii asupra deciziilor de anulare sau transfer pe alt aeroport al traficului lor aerian pe întreaga durata cât Aeroportul Târgu Mures este închis“, se arata în comunicatul citat.